Iulia Scântei
Politic

Senatul a votat-o pe Iulia Scântei în funcția de judecător la Curtea Constituțională

Plenul Senatului a votat-o, marţi, pe senatoarea PNL Laura Iulia Scântei pentru poziția de judecător al Curţii Constituţionale, pentru un mandat de 9 ani.

Ea o va înlocui în CCR pe Mona Pivniceru, al cărui mandat de judecător constituţional se încheie în această vară.

Iulia Scântei a fost votată de plenul Senatului cu 76 de voturi „pentru” şi 34 „împotrivă”.

Peter Ecsktein Kovacs, susţinut de grupul USR, a primit 22 de voturi „pentru” şi 88 „împotrivă”, iar Radu Ghidău, propus de AUR, a primit 12 voturi „pentru” şi 98 „împotrivă”.

Preşedintele de şedinţă, Alina Gorghiu a anunţat la finalul şedinţei că Senatul o numeşte pe Laura Iuliana Scântei pentru funcţia de judecător CCR, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 11 iunie 2022.

Iulia Scântei, senator PNL şi preşedinte al Comisiei juridice din Senat, a afirmat că acest vot o obligă să continue ce a început în urmă cu 6 ani, şi anume să apere drepturi şi libertăţi.

„Prin votul dumneavoastră şi cu sprijinul PNL, care m-a propus pentru această funcţie onorantă de judecător CCR, îmi voi folosi şi exercita atribuţiile de judecător CCR pentru a merge mai departe în ceea ce priveşte consolidarea democraţiei constituţionale, pentru ca România să rămână parte a lumii libere şi a comunităţii euro-atlantice”, a spus ea.

blank