O parte din senatorii americani l-au felicitat pe Nicușor Dan pentru rezultatele obținute la prezidențiale, dar și pe românii care au participat la „procesul democratic”. În mesajul transmis, oficialii din SUA amintesc de consolidarea relațiilor dintre cele două puteri.
Senatorii americani l-au felicitat pe Nicușor Dan
Senatorii americani Jeanne Shaheen (D-NH), membru de rang al Comisiei pentru Relații Externe din Senat, împreună cu Thom Tillis (R-NC), Chris Coons (D-DE), Pete Ricketts (R-NE), Chris Murphy (D-CT) și Katie Britt (R-AL), au transmis un mesaj legat de rezultatele alegerilor prezidențiale.
„Felicitări preşedintelui ales Nicuşor Dan. Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu dumneavoastră pentru a consolida în continuare puternica alianţă dintre România şi Statele Unite. Felicităm milioanele de alegători din România şi din diaspora pentru participarea la procesul democratic din România”, a fost mesajul senatorilor.
Consolidarea relațiilor dintre cele două puteri, o prioritate
Oficialii vorbesc despre sprijinirea Ucrainei și întărirea parteneriatelor energetice.
„Sunt multe lucruri pe care le putem realiza atunci când lucrăm împreună. De la sprijinirea Ucrainei, la întărirea parteneriatelor energetice, la protejarea democraţiilor noastre, comunitatea euroatlantică este mai puternică cu România la masă. Îi urăm succes preşedintelui ales Dan şi vom fi parteneri pregătiţi în realizarea obiectivelor noastre comune”, se mai arată în mesajul senatorilor americani.
Ambasada SUA în România, mesaj pentru Nicușor Dan
După alegerile de duminică, Ambasada SUA la Bucureşti a transmis că așteaptă să lucreze cu președintele ales al României.
„Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan, în calitate de președinte al României, și cu noul guvern român, pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale”, a fost mesajul transmis de Ambasada Statelor Unite în România.
Între timp, Donald Trump a anunțat cine o va înlocui pe Kathleen Kavalec. Darryl Nirenberg este diplomatul care va reprezenta Statele Unite pe teritoriul României. Președintele american a subliniat că acesta va contribui la consolidarea relațiilor dintre România și SUA.