Politic, Stiri

Un senator sare să sprijine presa scrisă

Un senator sare să sprijine presa scrisă

Gabriela Vrânceanu Firea, senator USL şi, totodată, membru al Comisiei de Cultură, doreşte să sprijine, în lupta cu criza economică, presa scrisă. Ea, presa scrisă, faţă de televiziuni şi radio, este, în opinia senatorului, „zdruncinată din temelii” şi a pierdut extrem de mult teren pe piaţa media. În acest sens, Firea se va întâlni cu reprezentanţii presei scrise, „pentru a evalua împreună oportunitatea unor măsuri de sprijin din partea Guvernului, în această perioadă în care se caută noi modele de business în această industrie”. Şi, deşi presa online a câştigat şi mai câştigă teren în faţa presei scrise, fosta ziaristă, care, în treacăt fie spus, s-a „împărtăşit”, ca mulţi dintre noi, cei care scriem, cu izul cernelei tipografice, care ştie ce valoare are cuvântul scris şi tipărit pe hârtie, care ştie că ziarul tipărit se păstrează în bibliotecă şi două sute de ani, consideră că, în continuare există şi public interesat de presa tipărită, tradiţional, pe hârtie. N.M.