Featured, IT&C

Şeful unei companii IT, încătuşat, după ce datele la 5 milioane de bulgari au ajuns la hackerilor

Şeful unei companii IT în domeniul securității cibernetice a fost reținut de poliție în urma unei anchete care vizează una dintre cele mai mari încălcări ale confidențialității datelor din Bulgaria, percheziționând birourile și confiscând computerele companiei, relatează Reuters, citat de MEDIAFAX.

Şeful Companei, Tad Group, se află în centrul anchetei. Un alt angajat al companiei, Kristian Boykov, este singura persoană acuzată până acum pentru implicarea în atacul cibernetic de luna trecută asupra Agenției Fiscale din Bulgaria, în care aproape toate datele financiare ale cetățenilor bulgari au fost compromise.

Boykov, în vârstă de 20 de ani, a negat acuzațiile, fiind apoi eliberat, dar a primit interdicție de a părăsi țara.

Polițiștii și procurorii au percheziționat marți sediul companiei.

„Unul dintre directorii companiei a fost ridicat pentru a fi interogat. A fost reținut pentru 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne. Identitatea persoanei reținute nu a fost făcută publică.

Procurorii au anunțat că după părerea lor Boykov nu a acționat singur, iar acum sunt în căutarea instigatorilor și a contractanților pe care i-au folosit.

Procurorii cred că acesta se află în spatele unui email trimis din partea unei persoane care pretinde că ar fi un hacker rus care a oferit dosarele fiscale furate presei locale. Aceștia nu cred momentan că atacul a venit dinafara țării.

Agenția Fiscală se confruntă cu o amendă de 20 de milioane de euro în urma breșei de securitate, despre care oficialii au declarat că a fost compromisă aproximativ 3% din baza de date a agenției.

Potrivit cotidianului financiar Capital, scurgerea de informațiii include de asemenea fișele agenției europene anti-fraudă EUROFISC, care permite administrațiilor fiscale naționale să distribuie informații legate de activitățile ilegale și pentru combaterea fraudelor în materie de TVA.

 

blank