Actualitate, Featured

Șeful statului, criticat dur în presa germană: Ultimele manevre ale lui Iohannis i-ar putea oferi în curând motive lui Kovesi pentru călătorii în interes de serviciu

Președintele Klaus Iohannis este criticat in publicatia Frankfurter Allgemeine Zeitung. ”Câștigătorul premiului Carol cel Mare, pe căi greșite”, se intitulează articolul din FAZ.

Autorul Michael Martens punctează că șeful statului declara, înaintea alegerilor parlamentare, că votul a vizat salvarea democrației și a statului de drept, însă principalul său dușman era Partidul Social Democrat.

”Acum un an totul părea foarte simplu. Înainte de alegerile parlamentare din decembrie 2020, președintele României Klaus Johannis, care este oficial deasupra partidelor politice, a precizat că votul a vizat nimic mai puțin decât salvarea democrației și a statului de drept. Principalul său dușman era Partidul Social Democrat sau PSD pe scurt. Iohannis a vorbit chiar despre un „război” care trebuia purtat împotriva PSD și împotriva clanurilor acestui partid”, transmite sursa citată.

”Fostul general are puțină experiență politică, dar este considerat devotat președintelui”
Nicolae Ciucă, premierul desemnat. este criticat, de asemenea, în articol, ”un fost general cu puțină experiență politică, dar considerat devotat președintelui”.

”Iohannis vrea să-l impună ca noul șef al guvernului pe Nicolae Ciucă, care a fost cândva șeful de stat major al armatei. Fostul general are puțină experiență politică, dar este considerat devotat președintelui. USR, pe de altă parte, se pare că va fi lăsat în afara guvernului. Întrucât lui Ciucă îi lipsește majoritatea necesară fără voturile lor, singura opțiune este un guvern minoritar tolerat de PSD. Este probabil ca PSD să plătească un preț scump în schimbul acestei concesii”.

Articolul respectiv se referă, totodată, la PNRR si la ”forțele de la București care nu vor ca USR să rămână în guvern. USR insistă asupra faptului că trebuie să existe o monitorizare strictă a utilizării fondurilor. ”

”USR insistă asupra faptului că trebuie să existe o monitorizare strictă a utilizării fondurilor”
”Pe lângă finanțarea structurală obișnuită, România așteaptă încă 29,2 miliarde de euro de la UE, ca parte a „Planului Național pentru Dezvoltare și Reziliență”, din care aproximativ jumătate vor fi sub formă de granturi. În septembrie, Comisia a aprobat planul de cheltuieli al Guvernului României. Prima tranșă ar trebui să curgă în curând – și se pare că există forțe la București care nu vor ca USR să rămână în guvern. USR insistă asupra faptului că trebuie să existe o monitorizare strictă a utilizării fondurilor. ”

În acest sens, este invocată Laura Kovesi ca fiind cea care urmărește utilizarea abuzivă a fondurilor UE, fiind posibilă ”o călătorie în interes de serviciu în patria ei”, în contextul ”ultimelor manevre ale lui Iohannis”.

”Ultimele manevre ale lui Iohannis i-ar putea oferi în curând motive lui Kovesi pentru călătorii în interes de serviciu în patria ei”
”Fostul șef al DNA este procurorul hotărât Laura Kövesi, care conduce de câteva luni noul Parchet European, care urmărește utilizarea abuzivă a fondurilor UE. Dacă scepticii au dreptate, ultimele manevre ale lui Iohannis i-ar putea oferi în curând motive lui Kovesi pentru călătorii în interes de serviciu în patria ei.”

Președintele Klaus Iohannis a primit, sâmbătă, 2 octombrie, la Aachen, Germania, premiul Carol cel Mare. Potrivit organizatorilor, distincția a fost acordată pentru promovarea valorilor europene, a libertății și democrației, protecția minorităților și diversitatea culturală, dar și că ”a prestat un serviciu semnificativ în interesul statului de drept și al independenței sistemului judiciar”.
Iohannis

blank