Actualitate, Featured

Șeful Poliției Miercurea Ciuc, dat afară pentru că a participat la o chermeză în timpul starii de urgență

Șeful Poliției Miercurea Ciuc, Nicolae Florin Ghenci, a fost demis din funcție pentru că a participat la o petrecere în timpul stării de urgență. Alţi doi poliţişti au fost sancţionaţi. S-a întâmplat la începutul lunii mai.

IPJ Harghita a fost sesizat în 7 iunie de o persoană din Miercurea Ciuc despre faptul că, în seara zilei de 2 mai, mai multe persoane, printre care şeful Poliţiei Miercurea Ciuc şi alţi doi poliţişti, ar fi participat la o petrecere organizată într-un cort amplasat în apropierea imobilului în care aceştia locuiesc.

„În urma verificărilor, s-a constatat că există date şi indicii rezonabile cu privire la încălcarea anumitor prevederi ale legislaţiei în vigoare, precum şi ale unor norme interne. Astfel, au fost identificate fapte ce întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare ‘comportarea necorespunzătoare în serviciu, în familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei’, ‘neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege’ şi ‘nerespectarea prevederilor jurământului de credinţă”, se precizează într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Drept urmare, Șeful Poliției Municipiului Miercurea-Ciuc i s-a aplicat sancţiunea disciplinară de „trecere într-o funcţie inferioară”, iar faţă de ceilalţi doi poliţişti a fost dispusă măsura sancţionării disciplinare cu „diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni” respectiv „mustrare scrisă”.

Totodată, poliţiştii care au intervenit, în urma unui apel efectuat prin numărul de urgenţă 112, şi nu au luat măsurile corespunzătoare, au fost sancţionaţi disciplinar cu diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni.

De asemenea, atât cei trei poliţişti, cât şi alţi 5 participanţi au fost sancţionaţi contravenţional.

 

blank