Organizației Maritime
Actualitate

Șeful Organizației Maritime Internaționale, vizită în România: ”Portul Constanța este foarte important”

Secretarul general al Organizației Maritime face evaluari și caută soluţii pentru rezolvarea crizei din Marea Neagră, privind transportul maritim.

Iar în acest sens, secretarul general al Organizației Maritime Internaționale a făcut duminică o vizită în Portul Constanța.

Port care a cântărit greu în lanțul global de aprovizionare de când a început războiul în Ucraina, a ținut sa puncteze oficialul.

Secretarul general al Organizației Maritime Internaționale a vizitat Portul Constanța cu o ambarcațiune, împreună cu omologii săi români.

El are misiunea de a evalua situația conflictuală din Marea Neagră și, împreună cu Națiunile Unite și statele riverane, trebuie să caute solutii pentru a debloca această criză.

Kitack Lim, secretar general IMO: ”Există restricții în ceea ce privește transportul mărfurilor și navigația, din cauza amenințărilor din Marea Neagră. Situația se îmbunătățește pas cu pas, dar va mai trece ceva timp până își va reveni. Trebuie să lucrăm împreună pentru a elimina dificultățile și provocările. Portul Constanța a contribuit mult la transportul de marfă, inclusiv cereale, import, export. Este foarte important”.

Mulți navigatori refuză să meargă prin zonele de război

Ovidiu Cupșa, ambasador maritim IMO: ”Multe din zonele de navigație sunt în momentul de față restricționate de către Rusia, o parte din minele și din armele care se desfășoară în această zonă afectează direct navigația și viața oamenilor de pe nave. Cred că cea mai importantă dintre soluții este aceea de a asigura acele coridoare de transport cum s-a întâmplat deja în acest moment de a extinde acele coridoare și de a extinde și pentru alte mărfuri”.

În prezent, grânele sunt considerate mărfuri esențiale, iar celelalte mărfuri transportate pe cale maritimă par să fi rămas pe plan secund.

Adrian Mihălciou, președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor: ”Deocamdată, partea de nord a Mării Negre și știm foarte bine este declarată zonă de război, acolo sunt toate condițiile de război și normal că navigația se face destul de anevoios și de fapt sunt singurele rute de navigație cele care merg în Rusia. Sunt foarte mulți comandanți, membri ai echipajului care refuză să meargă în zona de război, este un drept al navigatorilor”.

Din țara noastră, secretarul general al Organizației Maritime Internaționale va merge la Odesa.

blank