Actualitate, Featured

Şeful Inspecţiei Judiciare anunţă când trebuie să se pregătească ICCJ de control

Lucian Netejoru, şeful Inspecţiei Judiciare, clarifică informaţiile apărute în ultima perioadă şi anunţă că efectuarea unui control la ÎCCJ este analizată, însă nu se ştie dacă şi când va fi efectuat un astfel de control. În acest sens, există o propunere de efectuare a unui control de fond, făcute de echipa de inspectori care au efectuat şi controlul cu privire la dosarele cu magistraţi de la DNA.

„Inspectorii judiciari au finalizat un control major având ca temă respectarea principiilor care guvernează activitatea autorităţii judecătoreşti în cauzele DNA vizând judecători sau în legătură cu aceştia. Aceşti inspectori au propus, după verificările efectuale la ÎCCJ, efectuarea unui control de fond la ÎCCJ. Printre altele, vreau să vă informez că un astfel de control de fond a mai fost efectuat în anul 2012. Deci au trecut 7 ani de când nu a mai fost efectuat un control de fond la instanţa supremă. Avem o procedură internă care este antamată de dispoziţiile legale, potrivit cărora inspectorul şef stabileşte domeniile de control după o prealabilă consultare a inspectorilor a Inspecţiei Judiciară. Noi suntem tocmai într-o astfel de procedură, urmând să vedem dacă şi când este posibilă efectuarea acestui control”, a declarat Netejoru, într-un interviu la Antena 3.

Cu privire la neregulile constatate de echipa de inspectori la ÎCCJ, în cadrul controlului vizând dosarele cu magistraţi, Netejoru a mai precizat: „Colegii noştri au constatat existenţa multor situaţii pe care le-au apreciat ca disfuncţionalităţi şi vulnerabilităţi. Tocmai de aceea au şi propus efectuarea controlul de fond de care v-am spus. Ele sunt numeroase şi nu se referă doar la repartizarea aleatorie a dosarelor, deşi acesta rămâne un ax principal al constatărilor, mai ales la Secţia penală.”

Precizarile şefului Inspecţiei Judiciare vin pe fondul informaţiilor din ultimele zile care dădeau ca sigur un astfel de control. Inspecţia Judiciară a infirmat de altfel faptul că un asemenea control ar fi în derulare.

blank