Actualitate, Stiri

Şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, urmărit penal

Inculpatul este cercetat pentru mai multe infracţiuni, printre care abuz în serviciu în cercetarea cazului Berbeceanu

 muresan (11)

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Mureşan Ioan, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de: abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, represiune nedreaptă şi fals intelectual. Măsura a fost dispusă pe toată durata urmăririi penale, începând de la data de 5 mai 2014, până la finalizarea urmăririi penale în cauză”, se arată într-un comunicat remis, miercuri seară.

Potrivit DNA, în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar se arată că, la sfârşitul lunii aprilie 2014, după ce i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, Ioan Mureşan i-a prezentat unui martor audiat în aceeaşi cauză penală o declaraţie a unei alte persoane, pe care o obţinuse de la apărătorii săi. Cu aceeaşi ocazie, Mureşan i-a precizat că acesta îşi schimbase declaraţia şi în cuprinsul ei făcea diferite referiri la persoana martorului.

DNA a informat, marţi, că măsura controlului judiciar a fost dispusă şi în cazul lui Nicolaie Cean – fost procuror DIICOT, în prezent procuror al Parchetului Tribunalului Alba, urmărit penal în acelaşi dosar.

În 19 martie, DNA a anunţat că Nicolaie Cean, Ioan Mureşan şi Alin Muntean, ofiţer de poliţie judiciară la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba, sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la această infracţiune, în legătură cu instrumentarea dosarului Berbeceanu, în care acesta ar fi fost reţinut fără probe.

Dosarul lui Traian Berbeceanu ar fi fost fabricat după ce acesta ar fi refuzat solicitarea lui Ioan Mureşan de a-l numi şef de serviciu pe ofiţerul Alin Muntean.

Potrivit DNA, în cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora Mureşan, procuror şef al DIICOT Alba, şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu într-un dosar al instituţiei, prin faptul că a dispus, prin ordonanţa din 21.10.2013, începerea urmăririi penale şi reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a lui Traian Berbeceanu, şef al BCCO Alba, pentru mai multe infracţiuni, în absenţa existenţei la dosar a unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea faptelor.

Mureşan este acuzat şi că a folosit declaraţii obţinute în urma unor favoruri acordate persoanelor audiate (anchetate în alte cauze), prin acceptarea ca martori a unor persoane aflate în relaţii de adversitate cu Berbeceanu, prin întrebuinţarea de promisiuni nelegale sau de ameninţări faţă de alte persoane cercetate în cauză, pentru a le determina să dea declaraţii împotriva lui Berbeceanu, prin valorificarea unor documente fără relevanţă probatorie, aducând astfel o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale acestuia, se mai arată în comunicat.

Nicolaie Cean ar fi fost complice la infracţiunile lui Mureşan şi Muntean, prin: punerea la dispoziţia procurorului anchetator a unor martori părtinitori, dispuşi să dea declaraţii împotriva persoanei cercetate; transmiterea către persoane ce urmau a fi audiate a promisiunii că, dacă vor accepta să facă afirmaţii în sensul inculpării lui Berbeceanu, nu vor mai avea probleme în anumite dosare; manipularea anumitor martori prin furnizarea, către aceştia, anterior audierii lor, a unor informaţii nereale, pe care aceştia, întrebaţi fiind, să le expună procurorului anchetator.

Dosarul lui Traian Berbeceanu a fost preluat de structura centrală a DIICOT, de la DIICOT Alba.

Traian Berbeceanu a stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În acelaşi dosar au fost cercetaţi soţii Titus Biriescu şi Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupării infracţionale specializate în comerţ ilegal cu petrol, arestaţi de asemenea pe 24 octombrie 2013.

Procurorii care au instrumentat dosarul arătau că soţii Titus Gabriel şi Anişoara Ramona Biriescu au „sponsorizat” BCCO Alba Iulia, prin intermediul comisarului Traian Berbeceanu. Din documentele anchetatorilor reieşea că cei doi soţi au sponsorizat indirect, prin comisarul Traian Berbeceanu, cu calculatoare şi alte bunuri sau servicii, BCCO Alba Iulia şi Inspectoratul Şcolar Hunedoara, unde lucrează soţia comisarului.

blank