Featured, Politic

Șeful DIICOT a avut o intrevedere cu ministrul Justiției și, se pare, că ar fi gata să-și dea demisia

Ministrul Justiției, Ana Birchall, a avut marți o întrevedere de o oră și jumătate cu Felix Bănilă, discuție care ar avea drept consecință prezentarea demisiei din funcția de procuror șef al DIICOT.

Discuția între cei doi, susțin sursele citate, ar fi fost aprinsă, Ana Birchall reproșându-i lui Bănilă modul defectuos în care a gestionat cazul Caracal și faptul că după discuția avută cu el vinerea trecută, nu a ținut seama de reproșurile primite.

Felix Bănilă a plecat la CSM de la sediul ministerului Justiției, așteptându-se să anunțe apoi public decizia pe care o va lua.

Felix Bănilă a anunțat marți dimineață într-un comunicat de presă că nu demisionează. Totuși, pentru că aceasă cerere a venit de la președintele Klaus Iohannis, procurorul-şef al DIICOT a spus că se va consulta cu colegii apoi va lua o decizie.

Ministerul Justiției ar putea declanșa procedura de revocare din funcție a șefului DIICOT, Felix Bănilă, în cazul în care acesta nu își dă demisia, așa cum i-a cerut președintele Klaus Iohannis.

 

blank