Actualitate

Şefa FMI a fost trimisă în judecată

Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internațional a fost trimisă în judecată.

Christine Lagarde va merge în fața instanței judecătorești într-un dosar de arbitraj ce datează din perioada în care aceasta ocupa funcția de ministru francez al Economiei.
Christine Lagarde va trebui să apară în fața Curții de Justiție a Republicii Franceze (CJR), singura instanță abilitată să ancheteze foști membri ai Guvernului francez pentru fapte comise în timpul mandatului lor.

Patrick Maisonneuve, avocatul lui Christine Lagarde, și-a exprimat regretul în privința deciziei și a afirmat că este convins că instanța va arăta nevinovăția clientei sale. În luna decembrie a anului trecut, magistrații de la CJR au decis să o trimită în judecată pe Christine Lagarde într-un proces pentru „neglijență”, însă fostul ministru al Economiei a făcut recurs la Curtea de Casație. Perspectiva unui proces este una jenantă pentru Christine Lagarde, care tocmai și-a început al doilea mandat în fruntea Fondului Monetar Internațional. Dacă va avea loc un proces, Lagarde riscă un an de închisoare și o amendă de 15.000 de euro.

blank