Actualitate, Featured

Sectorul 1 a dat unda verde proiectului ALDE pentru handbal

Sectorul 1 a dat unda verde proiectului ALDE pentru handbal Consiliul Local a aprobat miercuri, 19 decembrie, regulamentul de finanțare a proiectelor de sport din sector.

La inițiativa consilierului local ALDE Alexandru Deaconu, a fost introdus prin amendament în rectificarea bugetară a Centrului Cultural al Sectorulu 1 proiectul referitor la „Promovarea practicării handbalului ca o formă de educație prin sport și îmbunătățirea stării generale de sănătate a locuitorilor Sectorului 1”, propus de Asociația Handbal Club Dinamo București, prin președintele Constantin Căliman.

Proiectul propus de consilierul ALDE Sector 1 vine în întâmpinarea dorinței administrației locale a sectorului de promovare a practicării activităților fizice ca parte integrantă a educației generale a individului și a dezvoltării sănătoase a copiilor. Proiectul va fi benefic pentru familiile care doresc să își înscrie gratuit copii la cursurile de handbal.

A fost ales acest sport, spun reprezentanții Alde într-un comunicat de presă, pentru că este cel mai vizibil și bine cotat sport de echipă din România, motiv pentru care echipele naționalele și echipele de club din acest sector sunt cele mai competitive. Rezultatele obținute de echipele de handbal feminin sunt un motiv în plus pentru a susține promovarea practicării acestui sport.

În acest fel peste 800 de copii din Sectorul 1 vor învăța să joace handbal. ALDE Sector 1 mai menționează că susține proiectele ce încurajează practicarea sportului care reprezintă o parte importantă a „educației oricărui individ, dar și a unui stil de viață sănătos.”

blank