Actualitate, Featured

Secretar de stat, ridicat de procurori

Adrian Sanda, şeful Secretariatului de Stat pentru problemele Revoluţionarilor, a fost săltat de procurorii Parchetului General şi dus la audieri, într-un dosar care vizează acordarea titlurilor de luptător cu rol determinant în Revoluţia din 1989.

Procurorii şi poliţiştii au efectuat, miercuri, 21 de percheziţii în Capitală şi judeţele Ilfov, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin şi Vrancea, la domiciliile unor persoane şi sediile unor instituţii publice.

Printre instituţiile unde au avut loc percheziţii se află şi Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluţionarilor, au mai declarat sursele citate. „Din probele administrate până în acest moment a rezultat că prin OUG nr. 95/2014 a fost modificată şi completată Legea nr. 341/2004 (…), în sensul introducerii unei noi categorii de revoluţionari şi anume ‘Luptător cu Rol Determinant’ – atribuit celor care în perioada 14 – 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului. Această modificare legislativă a favorizat apariţia, atât la nivelul asociaţiilor judeţene de revoluţionari cât şi la nivelul celor două instituţii publice cu atribuţii în acordarea acestor titluri (…), a unor persoane interesate să promoveze acţiunile revoluţionarilor din ţară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obţinerea în mod fraudulos a titlurilor de ‘Luptător cu Rol Determinant’ în cadrul Revoluţiei şi, implicit, obţinerea ilegală a drepturilor băneşti aferente”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Instituţiile publice cu atribuţii în acordarea titlurilor sunt Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 (CPRD) şi Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 (SSRD). Potrivit procurorilor, din anchetă a rezultat faptul că mai multe persoane interesate să obţină calitatea de ‘Luptător cu Rol Determinant’ au promis, au oferit sau au dat bani ori alte foloase pentru ei sau pentru alţii, direct ori indirect, unor persoane din SSPR şi CPRD, care aveau influenţă sau au lăsat să se creadă că au influenţă asupra unor funcţionari din cadrul acestor instituţii, „pentru a-i determina pe aceştia să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească aceste acte contrar acestor îndatoriri”.

Persoanele încadrate în categoria ‘Luptător cu Rol Determinant’ beneficiază de drepturi băneşti majorate faţă de ceilalţi revoluţionari, ei primind, începând cu data de 1 ianuarie 2015, pe lângă drepturile acordate celorlalte categorii de revoluţionari, o indemnizaţie de gratitudine în valoare de 2.020 de lei/lunar. „De asemenea, există date că o mare parte din totalul de 3.505 persoane care au obţinut până în prezent titlul de ‘Luptător cu Rol Determinant’ nu îndeplineau condiţiile cerute de lege, avizarea pozitivă a acestora la nivelul SSPR sau în urma contestaţiilor depuse la CPRD fiind urmarea directă a oferirii unor sume de bani persoanelor care aveau influenţă asupra membrilor celor două instituţii ale statului”, se mai arată în comunicatul PÎCCJ.

blank