Sebastian Burduja
Featured, Politic

Sebastian Burduja: PNL trebuie să se mobilizeze pentru o guvernare stabilă

Deputatul Sebastian Burduja mulțumește celor câteva sute de colegi care i-au acordat votul, la Consiliul Național al Partidului Național Liberal de la sfârșitul săptămânii trecute, pentru candidatura la poziția de membru al Biroului Executiv al PNL și dă asigurări că se va implica în continuare pentru o guvernare stabilă.

Biroului Executiv al PNL (BEx), organismul permanent de conducere a activității partidului între două ședințe consecutive ale BPN, a fost decis în weekend, când a fost ales și noul președinte al PNL, Florin Cîțu, care a câștigat în fața contracandidatului Ludovic Orban.

În urma votului, Sebastian Burduja, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, președinte PNL Sector 1, a devenit primul supleant în BEx.

„Acest rezultat și încrederea colegilor mei din toată țara mă onorează și mă responsabilizează”
„Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță”. Mi-am amintit de cuvintele lui Nicolae Iorga în aceste ore, printre multe apeluri și mesaje de la oameni care regretă că nu am intrat în BEX, la Consiliul Național de aseară. Si cărora le mulțumesc pentru fiecare gând și pentru toată susținerea. Cifrele sunt importante. Voturile câștigătorilor au fost în jurul a 1100-1300. Media celorlalți colegi a fost cam de 100-200 de voturi. Diferențele dintre cele două „liste” au fost mari. Eu am întrunit 746 de voturi. Acest rezultat și încrederea colegilor mei din toată țara mă onorează și mă responsabilizează. Nu doar pentru că am fost ales drept primul membru supleant al Biroului, ci și pentru semnalul transmis”, a scris Sebastian Burduja, pe contrul de Facebook.

Sebastian Burduja a fost parte a echipei de conducere a PNL, de la integrarea partidului Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT), pe care l-a fondat și condus, în PNL, din primăvara lui 2019,ca urmare a protocolului de fuziune. „Îmi doresc să continui acest drum și cred că filiala PNL Sector 1 merită să fie reprezentată în BEX, după rezultatele foarte bune de la ultimele alegeri (singurul sector unde am bătut PSD la parlamentare) și după toată munca din campaniile complicate pe care le-am dus împreună”, scria Burduja la lansarea candidaturii, în 23 septembrie. El a lucrat ca expert în dezvoltare la Banca Mondială în Washington D.C. Doctor în economie, absolvent al unui dublu masterat la Harvard University, licențiat al Stanford University.

„Rămâne cum am stabilit: înainte, împreună”
„Am ales să vorbesc în toată această campanie despre o singură echipă: echipa Partidului Național Liberal. Despre idei, proiecte și repere. Despre Ion C. Brătianu și I.G. Duca. Am ales să vorbesc cu toți colegii, dar mai ales cu toți cetățenii care – pe bună dreptate – ne cer socoteală pentru ce am făcut și ne întreabă ce avem de gând să facem. Am candidat fără sa fac compromisuri de la linia asumată în fața colegilor mei. Vorba lui Ionel Brătianu, ca răspuns la interpelarea lui Nicolae Iorga: „Măsura, domnule Profesor!” Măsura în toate, pentru că fără măsură, ordine și unitate nu vom putea realiza nimic trainic. În fața colegilor mei de la Sectorul 1 și a tuturor liberalilor stau cu fruntea sus. Le-am respectat și le voi respecta mereu opțiunile personale și libertatea de a alege. Îi felicit pe cei care și-au câștigat și asumat răspunderea conducerii Partidului Național Liberal. Le doresc să reușească: pentru binele PNL și, mai cu seamă, al României”, a scris politicianul.

„De acum începe construcția. Și avem multă treabă. Va fi, probabil, o iarnă grea. Provocările din sectorul energetic și de pe piața asigurărilor sunt majore. Problemele sistemice ale României sunt aceleași – de la deficitul comercial la lipsa infrastructurii și birocrația sufocantă pentru antreprenori. Plus toate celelalte domenii unde este nevoie de reforme urgente. Toate, în contextul unei pandemii fără precedent în istoria recentă. Partidul Național Liberal trebuie să își mobilizeze toate resursele pentru o guvernare stabilă, matură și în slujba oamenilor. Nu va fi ușor să recâștigăm încrederea pierdută în ultimele luni. Știu că vremurile nu mai au răbdare. Dar sunt convins că vom reuși din nou, ca popor, să ne ridicăm deasupra lor. Suntem în fața unei oportunități istorice (fondurile și reformele asumate prin PNRR), iar singura șansă a României #pebune este o guvernare de dreapta. Rămâne cum am stabilit: înainte, împreună”, a conchis Sebastian Burduja.

blank