Featured, International

Se insoara Putin? Vezi ce spune despre asta

Se insoara Putin? Preşedintele rus, Vladimir Putin, a dat de înţeles, joi, că se va recăsători probabil la un moment dat, dar a păstrat misterul în legătură cu aleasa inimii sale, relatează Reuters.

Se insoara Putin? în vârstă de 66 de ani şi care îşi apără cu străşnicie dreptul la intimitatea sa şi a familiei sale, a declarat acest lucru ca răspuns la întrebarea pusă de un reporter în conferinţa de presă de sfârşit de an, consacrată în cea mai mare parte relaţiilor internaţionale şi problemelor economice.

„Ca om respectabil, va trebui să fac asta la un moment dat”, a spus el, zâmbind, scrie agerpres.ro.

Vladimir Putin şi-a anunţat în 2013 divorţul de Liudmila Putina, cu care era căsătorit din 1983. Cele două fiice ale lor, Katerina şi Maria, nu s-au implicat în politică şi au evitat să ajungă în vizorul media.

După divorţ, au circulat diverse zvonuri privind viaţa personală a lui Putin. Un ziar rus a evocat o relaţie între Putin şi fosta gimnastă olimpică Alina Kabaeva, ceea ce liderul de la Kremlin a dezminţit.

În 2016, Reuters a relatat că un om de afaceri având legături cu asociaţi ai lui Putin a trecut o serie de bunuri imobiliare în proprietatea surorii şi bunicii Alinei Kabaeva

blank