Actualitate

Se apropie sezonul reducerilor, la Paris. Pentru că judecătorii nu-i dau voie să meargă, Elena Udrea îi reclamă la CEDO

Elena Udrea s-a prezentat, vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde s-a judecat o contestație depusă împotriva deciziei instanței de a-i menține controlul judiciar în dosarul „Gala Bute”, în care este judecată pentru corupție. Aceasta le-a cerut magistraţilor permisiunea de a pleca în străinătate. Udrea le-a spus judecătorilor că se simte discriminată şi a dat exemplul unui deputat, acuzat într-un dosar penal, care a primit dreptul de a părăsi ţara. Mai mult, Udrea a spus că depune plângere la CEDO săptămâna viitoare.

„Domnul avocat  Chiciu lucrează la plângere. Am spus că o fac de mult, dar până la decizie de la începutul anului, directiva Parlamentului European, nu avusesem inițiativa să o și scriu. Am hotărât cu avocatul să o redacteze și să o trimită săptămâna viitoare. Voi avea plângerea către CEDO. Nu pentru că eu nu suport ideea de a purta cătușe, ci pentru că e o încălcare a drepturilor omului de a purta cătușe, dacă nu e violent, nu se sustrage de la justiției”, a adăugat Elena Udrea.

La România Tv, miercuri seara, doamna Udrea spunea că e de-acord ca bunurile dobândite în urma unor infracțiuni să fie confiscate. Se pare că nu se gândește deloc la garderoba sa când spune asta!

blank