Featured, International

Se amână alegerile prezidenţiale din Statele Unite?

Statele Unite au amânat alegerile prezidenţiale în vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Precedentul existând, problema este, azi, dacă congresmenii vor accepta că pandemia reprezintă un caz similar de forţă majoră. Căci platoul pe care evoluează contagiunea în SUA încă din aprilie are a redeveni curbă ascendentă după actualele aglomerări protestatare. Ar fi un miracol să nu se întâmple aşa.

Se amână alegerile prezidenţiale din Statele Unite?

Restricţiile au a fi impuse din nou. Economia va cunoaşte o nouă prăbuşire. La vremea la care e prevăzut termenul legal al campaniei electorale e de aşteptat naturalul val al doilea al contagiunii. Şomajul este deja la cote de record istoric. Cât au să mai crească aceste cote până la termenul alegerilor? Soarta lui Trump este previzibilă în aceste condiţii, dacă alegerile nu vor fi amânate.

OK. Dar amânate până când? OMS vorbeşte de cinci infectări la milionul de locuitori ca prag al renormalizării sociale. Un astfel de prag e departe în Statele Unite. Poate fi atins abia în primăvara lui 2021, probabil. Acumulările electorale antitrumpiste nu vor avea o formă de platou, ci vor avea şi ele curba lor ascendentă.

Acesta e subtextul declaraţiei lui George Soros, care se arată sigur că 2020 reprezintă distrugerea şanselor lui Trump la un nou mandat. Democraţii ar putea repara stările social-economice rapid dacă aplică ideea sorosistă a cadoului financiar către cei păgubiţi fără îndatorarea statului: datorie perpetuă se cheamă manevra. Nu o înregistrezi ca datorie, dar percepi dobândă ca şi cum ar fi datorie curentă.

Dacă aşa vor curge lucrurile, vom fi asistat la primul război mondial de format hibrid, unul pornit în contra unei singure persoane. Valoarea de întrebuinţare a preşedinţiei Statele Unite va deveni aproape inestimabilă, deşi vor putea fi aproximate pagubele tocmai prin valoarea acelei datorii perpetue. Dar în plan global nu vom şti niciodată cât a costat distrugerea lui Trump. În plan ideologic, pare-se că vom intra sub dictatura revoluţiei culturale a corectitudinii politice. O lume orwelliană în care falsul are a domni ca adevăr.

Legenda lui Soros ca personaj antihristic abia a pornit la drum.

Se amână alegerile prezidenţiale din Statele Unite?

Oricât ar părea de ciudat, acest personaj a fost profeţit în urmă cu o sută de ani, în cercuri restrânse, iar acum, recent, în traducere engleză, a fost editat un volum cu toate formulările din 1919 asupra acestei previziuni: The Incarnation of Ahriman. O carte ce poate fi comandată, desigur, prin internet. La un preţ nu prea piperat: 58 de lei.

Şocul ce ne este administrat poate deschide în noi şi un portal către asemenea adâncimi ameţitor de înalte. Răul nu este, acum, nici la primul, nici la ultimul lui triumf. Binele ce se va naşte tocmai din confruntarea cu acest abis are a fi înălţător. Cei care au trăit autentic sub bolşevism înţeleg ce spun. Nicolae Steinhardt, de pildă. În Jurnalul fericirii.

Ieşirea din labirintul răului pare a fi din ce în ce mai personalizată, mai individuală, iar comunităţile fericite, din ce în ce mai asemănătoare unor… comune.

 

blank