Featured, International

Schimbări RADICALE – Condiții NOI pentru toti posesorii de arme din România

Tinerii sub 18 ani pot folosi arme de tir în scopul excluisv al practicării tirului sportiv, în schimb pentru permisul de armă neletală vor trebui îndeplinite condiții similare ca pentru armele letale, potrivit unui proiect de lege aprobat miercuri de Guvern. Termenul de predarea a armelor, în urma suspendării sau anulării permisului, este prelungit, fiind introduse noi condiții și pentru colecționarea armelor de panoplie. Proiectul mai trebuie aprobat și de Parlament, scrie Profit.ro.

Persoanele care nu au împlinit 18 ani pot folosi arme de tir în scopul practicării tirului sportiv ”Persoanele care nu au împlinit 18 ani pot folosi arme de tir în scopul practicării tirului sportiv, cu permisiunea părinților sau a tutorelui, în cadrul federațiilor naționale de specialitate sau a cluburilor sportive afiliate acestora, sub supravegherea și îndrumarea antrenorilor de tir”, prevede proiectul de lege. În schimb, în cazul armelor neletale supuse autorizării, așa cum se întâmplă pentru armele letale, proiectul instituie obligativitatea efectuării anual a unei şedinţe de tragere, într-un poligon autorizat, în vederea prelungirii valabilității permisului de armă.

 

blank