Featured, Social

Scene „de sărbătoare” într-un cimitir din Ploieşti. Motivul pentru care romii au încins grătarele printre morminte

Zeci de romi au sărbătorit, luni, în cimitirul Viişoara din Ploieşti, Paştele Blajinilor. Au întins mese mari, pentru bărbaţi, pe alei, iar femeile au mâncat pe jos sau chiar pe morminte, pentru că aşa cere tradiţia.

Romii şi-au făcut apariţia în cimitirul Viişoara din Ploieşti după ora 9.00. Imediat, au fost încinse grătarele, iar fumul a invadat aleile.

”Am pus de toate pe grătar. Aşa e tradiţia la noi, aşa trebuie să facem pentru sufletul celor care sunt pe lumea cealaltă”, a spus o femeie în timp ce întorcea carnea de pe grătar.

Potrivit tradiţiei, de Paştele Blajinilor, fiecare membru al familiei aduce de acasă mâncare şi băutură, aşa că pe masă ajung bucate exact ca atunci când ortodocşii sărbătoresc Paştele. Oamenii au adus ouă vopsite, cozonac, drob, iar carnea la grătar a fost din plin, alături de cârnaţi.

“Din moşi strămoşi e tradiţia asta. De la părinţii noştri, bunici. Asta e tradiţia noastră, paştele morţilor. (…) Avem salam, ouă, cozonac, carne, mici, de toate”, a declarat şi un bărbat.

În timp ce bărbaţii stăteau la masa amplasată pe alee, femeile mâncau pe jos sau pe morminte. Întrebate de ce, acestea au spus că “aşa e tradiţia la noi”.

Paştele Blajinilor se sărbătoreşte în lunea de după Duminica Tomii, la o săptămână de la Învierea Domnului. Sărbătoarea considerată de unii ca fiind creştină, iar de alţii ca fiind o sărbătoare cu rădăcini păgâne, are la bază pomenirea celor decedaţi.

blank blank blank blank

 

blank