Actualitate, Stiri, Ultima Ora

S-a plictisit! Miliardarul Dan Adamescu vrea în libertate

Avocaţii afaceristului încearcă să-l scoată din arestul preventiv

 dan_adamescu

Miliardarul Dan Adamescu vrea în libertate. Acuzat de mituirea unor judecători, afaceristul a contestat mandatul de arestare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Miliardarul Dan Adamescu a fost arestat pentru 30 de zile. Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au aprobat propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a lui Dan Adamescu, procesul începând vineri, în jurul orei 11.00.

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost reţinut joi, în dosarul în care este suspectat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, de la Tribunalul Bucureşti, pentru ca aceştia să dispună în dosare de insolvenţă soluţii favorabile unor firme la care omul de afaceri era acţionar, potrivit DNA.

„Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a rezultat că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, inculpatul Adamescu Grigore Dan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca, în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era inculpatul Adamescu Grigore Dan”, a precizat DNA.

Adamescu ar fi dat banii unui avocat, care la rândul său a remis suma unui intermediar de la una dintre societăţile din grup, prin virament bancar, au arătat procurorii.

 

 

 

blank