Primăria Municipiului București a realizat lucrări de reabilitare și modernizare pentru patru locuri de joacă aflate în Parcul Circului de Stat, având în vedere faptul că acestea erau de multe ori murdare și cu aparate rupte, reprezentând astfel un pericol pentru copii. Viceprimarul Horia Tomescu a anunțat joi, 27 aprilie 2023, că aceste locuri de joacă au fost redeschise.
Potrivit declarațiilor viceprimarului Horia Tomescu, costul reparațiilor pentru cele patru locuri de joacă din Parcul Circului se ridică la aproximativ 1,8 milioane de lei. Cu toate acestea, investițiile pentru reabilitarea altor locuri de joacă aflate în parcurile administrate de Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB) vor fi continuare în cel mai scurt timp posibil.
În anul 2023 o să reparam cele 14 locuri de joacă pe care am promis că o să le facem și simultan am demarat procedurile de achiziții pentru alte zeci de locuri de joacă pe care le vom înlocui integral. Acestea, pe lângă celelalte lucrări de reparații și investiții deja demarare în principalele parcuri bucureștene, reprezintă angajamentul nostru pentru parcuri mai prietenoase cu copiii, afirma Horia Tomescu la începutul anului.
Lucrările de reabilitare efectuate la cele patru locuri de joacă din Parcul Circului din Capitală au avut ca scop principal asigurarea siguranței copiilor atunci când se joacă și petrec timp în aer liber alături de părinți. Aceste reparații au adus locurile de joacă la standarde de calitate ridicate, pentru a oferi o experiență plăcută și în siguranță pentru cei mici.