Featured, Medical

S-a descoperit un nou simptom al infectării cu COVID-19

S-a descoperit simptom nou al infectării cu noul coronavirus. Coronavirusurile sunt o familie numeroasă de virusuri care pot provoca boli la animale sau oameni.

S-a descoperit la om provoacă infecţii respiratorii, de la răceala comună la boli mai severe, cum ar fi Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) şi Sindromul respirator acut sever (SARS). Cel mai recent coronavirus descoperit provoacă boala COVID-19 și este virusul SARS-CoV-2.

Noul virus are o perioadă de incubaţie ce poate să ajungă până la două săptămâni, „iar contagierea este posibilă în timpul perioadei de incubaţie”, ceea ce înseamnă că infectarea poate să aibă loc chiar şi înainte de apariţia simptomelor, potrivit autoritățile medicale chineze, locul din care virusul a apărut și s-a răspândit îngrijorător în întreaga lume, ajungând în punctul în care OMS a declarat pandemia.

De când a apărut și până în prezent, noul coronavirus a suferit mai multe mutații, ajungând să reprezinte o amenințare serioasă și pentru persoanele sub 40 de ani, deși la început prima categorie de risc era formată din vârstnici și pacienți cu diverse boli cronice.

Care sunt simptomele COVID-19?
Cele mai frecvente simptome ale COVID-19 sunt febra, oboseala şi tusea uscată, dar și pierderea bruscă a mirosului și gustului. În unele cazuri au apărut și erupții pe piele.

Unii pacienţi ar mai putea să aibă dureri de cap, congestie nazală, dureri în gât sau diaree.

Simptom nou al infectării cu noul coronavirus
Cel mai recent simptom este însă semnalat de medicii spanioli. Aceștia au descoperit că unii pacienți au acest lucru în comun: iritații în interiorul gurii.

Enantemul, că așa este denumirea științifică a acestui tip de iritații, nu îi surprinde totuși pe medici, potrivit unui dermatolog american care nu a fost implicat în studiu, conform consumer.healthday.com.

„Enantemul este o iritație a membranelor mucoase. Este foarte comun în cazul pacienților cu infecții virale, precum varicela. Este normal ca o infecție virală să afecteze membranele mucoase”, a declarat Michele Green, medic în cadrul spitalului Lenox Hill din New York City.

Descoperirea medicilor spanioli a fost publicat în data de 15 iulie în jurnalul medical JAMA Dermatology.

Echipa de medici condusă de Juan Jimenez-Cauche, medic la Spitalul Universitar Ramon y Cajal din Madrid, a examinat 21 de pacienți infectați cu Covid-19 care au dezvoltat iritații de piele.


blank