Crimeea
International

Rusia – Ucraina, ziua 208. Crimeea este parte a Rusiei, republicile din Donbas sunt țări independente, susține Kremlinul

Peninsula Crimeea este o parte a Rusiei, iar republicile din Donbas sunt țări independente, a căror independență este deja recunoscută de Rusia, susține Kremlinul.

O declarație în acest sens a fost transmisă, luni, 19 septembrie 2022, de Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Putin. „Republicile din Donbas sunt state independente a căror independență este recunoscută de Rusia și care au solicitat asistență Rusiei pentru a-și asigura securitatea. Rusia a făcut exact acest lucru”, a susținut Peskov.

Oficialul rus a făcut aceste precizări pentru a avertiza că „orice pretenție asupra unui teritoriu al Rusiei va primi un răspuns adecvat”. Peskov a mai subliniat că „Crimeea este teritoriu al Rusiei”.

Reprezentantul Moscovei a răspuns, astfel, unei declarații care ar proveni de la un consilier al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelensky. Consilierul lui Zelenski ar fi spus că Ucraina așteaptă să primească din Occident rachete cu rază lungă, cu care să poată lovi ținte din Crimeea.

După cum se știe, peninsula Crimeea, teritoriu al Ucrainei, este ocupată ilegal de Rusia din anul 2014. În plus, la 24 februarie 2022, Rusia a pornit un război generalizat împotriva Ucrainei. Pretextul atacului din 24 februarie a fost protejarea, de către Rusia, a așa-ziselor „republici populare” din Donbas. Este vorba de „republicile” Donețk și Lugansk, situate în estul Ucrainei.

Încă din primele zile de război, militarii ruși au ocupat Donețk și Lugansk. Apoi, regimul Putin a anunțat că recunoaște aceste două „republici populare” drept țări indepedente. Lideri politici rusofili din aceste două regiuni au anunțat că vor organiza referendumuri care să legitimeze „unirea” cu Rusia. Cel mai recent, pe măsură ce Ucraina își recucerește zona de est, așa-zisele referendumuri din zonele separatiste au fost anulate.

blank