Featured, International

Rusia testează de COVID-19 pe toți locuitorii Moscovei

Capitala rusă a început vineri un program de anvergură pentru a estima prezenţa anticorpilor faţă de virusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei sale, estimare de care este nevoie pentru a stabili oportunitatea relaxării restricţiilor menite să oprească epidemia de COVID-19 care a avansat rapid în Rusia şi în special la Moscova, relatează vineri agenţia EFE, citată de Agerpres.

”Ridicarea prematură a restricţiilor creează un risc real pentru un nou val epidemic. Amânarea nejustificată (a ridicării restricţiilor) ar putea afecta oamenii. Pentru a lua asemenea decizii este necesar să dispunem de informaţii cât mai complete şi fiabile despre incidenţa reală şi rata de propagare a coronavirusului”, a explicat primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

În această cercetare vor fi implicate 30 de clinici care vor efectua testele serologice pentru circa 70.000 de persoane în fiecare zi, capacitate ce poate fi extinsă la 100.000 zilnic până la finalul lunii mai şi apoi la 200.000, potrivit primarului acestui oraş ce numără aproximativ 13 milioane de locuitori.

Deşi au trecut şapte săptămâni de la impunerea măsurilor de izolare a populaţiei, Moscova a devenit epicentrul epidemiei de COVID-19 în Rusia, având confirmate 135.464 de cazuri, jumătate din totalul la nivel naţional, şi 1.358 de decese, de asemenea circa jumătate din bilanţul morţilor în întreaga ţară. Sobianin a admis că cifra reală a infectărilor este mult mai mare, aceasta urmând să fie aproximată după terminarea cercetării pentru testele de anticorpi.

Aceste teste se vor efectua în paralel cu continuarea testării masive prin metoda PCR, fiind deja efectuate peste 1,3 milioane de astfel de teste moleculare în capitala rusă.

Măsurile de izolare au fost prelungite la Moscova până pe 31 mai, dar lucrătorii din construcţii şi industrie au revenit la locurile de muncă după ce preşedintele Vladimir Putin a decis ca începând de marţi să înceteze vacanţa obligatorie la domiciliu pe care o decretase în luna martie pentru toţi cetăţenii ruşi în încercarea de a opri epidemia.

 

blank