Rusia pierde în Ucraina puterea de negociere cu China şi apartenenţa la spaţiul european

Invazia rusă în Ucraina tinde să devină cel mai important conflict militar de la finalul celui de Al Doilea Război Mondial. Consecinţele globale ale acestui conflict vor fi considerabil mai mari decât atacurile din 11 septembrie. Pentru prima dată, un conflict militar are potenţialul de a implica Rusia, NATO şi China.

Rusia şi statele NATO s-au poziţionat deja şi reprezintă părţi active în conflict, dar China pare, deocamdată, indecisă. Beijingul se poziţionează declarativ de partea Moscovei dar fără angajamente reale, deocamdată.

Relaţia Rusia China

China şi Rusia au avut mereu o relaţie complicată. Vorbim de două state foarte mari ca întindere, ambele puteri nucleare, care împart o graniţă comună de 4.250 de km. În perioada sovietică, URSS a încercat să transforme China într-un vasal iar în anii 1950-60 relaţiile dintre cele două state s-au răcit considerabil.

Descinderea trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia a fost puternic criticată de Mao Zedong, spunând că Uniunea Sovietică este condusă de „imperialişti socialişti”, la egalitate cu capitaliştii aflaţi la conducerea Statelor Unite. În acei ani, China acuza SUA şi URSS că împart lumea în două sfere de influenţă.

În ultimii 20 de ani însă relaţiile dintre cele două state au înflorit în primul rând datorită contractelor economice. De curând, Rusia şi China au semnat un acord pe 30 de ani care va permite Rusiei să furnizeze gaz Chinei, deşi conductele pentru transportul gazului respectiv nu vor fi finalizate timp de cel puţin trei ani.

Asistăm practic la o combinaţie toxică pentru Occident între resursele naturale ale Rusiei şi banii Chinei, mai ales că cele două state au un fir comun şi în plan ideologic. Atât Rusia, cât şi China se poziţionează împotriva a ceea ce percep drept „imperialismul american” sau „hegemonia occidentală”.

Cu ocazia Jocurilor Olimpice, Vladimir Putin şi omologul său chinez, Xi Jinping, au publicat o declaraţie comună, în care vorbeau despre o mai mare sincronizare a intereselor şi angajamentelor celor două ţări. Comunicatul a prezentat o viziune alternativă pentru actuala ordine globală, susţinând nevoia unei noi reaşezări a echilibrului de putere.

Întâlnirea de la Jocurile Olimpice a fost primul semnal dat de China împotriva extinderii NATO în Europa de Est iar Putin a reiterat susţinerea pentru principiul chinez privind „o singură Chină”, legat de pretenţiile Beijingului faţă de Taiwan.

Un front unit împotriva Rusiei

Rusia a invadat Ucraina crezând că va schimba regimul în maximum două săptămâni iar Occidentul nu va avea timpul, energia şi voinţa să acţioneze ferm. Reacţia a fost însă consistentă din primele zile iar rezistenţa ucrainenilor a acutizat sancţiunile. În momentul de faţă, Rusia suportă sancţiuni economice din partea următoarelor state: SUA, UE, Japonia, Australia, Canada, Marea Britanie, Korea de Sud, Elveţia, Singapore şi Taiwan.

Vorbim practic de cele mai importante pieţe din lume. Dincolo de factorul economic, este important de spus că NATO şi UE oferă ajutoare militare consistente Ucrainei şi sprijin informaţional.

Răspunsul ferm al Occidentului dar şi rezistenţa poporului ucrainean în faţa invadatorilor pare să fie o lovitură crâncenă la care Rusia nu se aştepta.

Sancţiuni

După episodul din 2014, Vladimir Putin era pregătit pentru sancţiuni, dar nu pentru o reacţie atât de rapidă şi de fermă. SUA şi UE au impus sancţiuni celor mai mari bănci şi elitei din Rusia, au îngheţat activele Băncii Centrale aflate în afara ţării şi au exclus instituţiile financiare din sistemul bancar SWIFT. Sute de companii şi-au suspendat sau închis afacerile din Rusia iar miliarde de dolari în bani şi active ale cetăţenilor ruşi au fost blocate la nivel global.

Deşi tranzacţiile de petrol şi gaze din Rusia încă vin spre Europa, se caută soluţii iar acest tip de tranzacţii nu par să mai fie de durată.

Dincolo de sancţiunile pur economice, Rusia a fost exclusă din aproape toate competiţiile sportive, din programele ştiinţifice sau artistice la nivel global.

Conform datelor pentru anul 2019, statele în care Rusia exportă masiv sunt în ordine: China, Olanda, Germania, Belarus, Turcia, Korea de Sud, Italia, Kazahstan, Marea Britanie şi SUA.

Statele din care Rusia importă sunt în ordine: China, Germania, Belarus, SUA, Italia, Japonia, Franţa, Korea de Sud, Kazahstan, Polonia.

Practic, dintre principalii 12 parteneri comerciali ai Rusiei, 8 au impus sancţiuni. Este important de spus că Rusia exportă în principal produse petroliere şi oţel dar importă tehnologie şi produse farmaceutice. În statele lumii a treia, Rusia exportă armament.

Se vorbeşte despre relaţiile bune dintre Rusia şi India sau despre relaţiile cu Iran sau Brazilia, dar aceste state nu au forţa financiară sau interesul să ajute Kremlinul. India nu-şi doreşte un conflict diplomatic major cu SUA, în timp ce Beijingul ameninţă graniţele indiene şi îşi creşte prezenţa militară în zona indo-pacific. Singurul stat suficient de puternic şi de autonom să ajute Rusia, este China.

China învaţă din războiul Rusiei cu Occidentul

Beijingul vede situaţia din Ucraina ca pe o distragere a atenţiei ce va îndepărta SUA de regiunea Indo-Pacific şi o va întoarce în Europa. Acest lucru oferă Chinei un respiro neaşteptat, după ofensiva americană în zona India – Pacific şi după punerea în dispozitiv a AUKUS.

Xi Jinping profită de invazia lui Putin în Ucraina iar mesajele chineze în linia de comunicare rusească par să arate o coordonare Beijing – Moscova, deşi este puţin probabil ca atacul asupra Ucrainei să fi fost pus la cale în tandem. Cel mai probabil, Putin l-a anunţat pe omologul său chinez de intenţiile sale înaintea Jocurilor Olimpice, iar China s-a poziţionat strategic.

Până acum, China a făcut un joc ambiguu, declarativ a susţinut Rusia dar nu a făcut paşi clari spre susţinerea Moscovei, pare că Beijingul încă analizează situaţia. Escaladarea conflictului din Ucraina dar şi intensificarea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei par să oblige China să se poziţioneze iar acest lucru nu este de dorit pentru Xi Jinping.

Cel mai probabil, China observă modul de acţiune al Occidentului şi îşi construieşte mijloace de apărare. Nu este de neglijat nici faptul că Australia, Japonia, Canada, Korea de Sud, Singapore şi Taiwan s-au raliat instant la sancţiunile impuse de SUA Kremlinului. Asta arată o unitate puternică şi pe frontul din Indo-Pacific nu doar pe cel european.

Rusia, prinsă în propria capcană

Kremlinul şi-a asigurat liniştea şi sancţiuni blânde în 2014, după invadarea Crimeei, prin parteneriatul economic cu Germania. Germania a fost avocatul Rusiei în UE şi NATO iar Ungaria şi Bulgaria au urmat politica stabilită la Berlin. Astfel s-a creat o masă suficient de puternică ca Rusia să scape uşor. Practic, Rusia a ţinut Germania captivă.

Acum Rusia se îndreaptă spre un parteneriat cu China în care va deveni ea captivă cu totul. Beijingul devine mai mult decât un partener comercial cheie, devine poarta Rusiei către lume. China va cumpăra petrol în monedă proprie din Rusia, iar în timp va fi singurul stat care va dori şi va avea şi mijloacele să-i livreze tehnologie de ultimă generaţie.

De ce ezită China?

Relaţiile ruso-chineze sunt la un maxim istoric, Rusia pare să fie în impas economic şi diplomatic iar China o poate salva, cel puţin parţial şi totuşi Beijingul ezită. Da, declarativ sunt alături de Moscova, critică lărgirea NATO şi imperialismul occidental, se opun rezoluţiilor ONU împotriva Rusiei iar canalele chinezeşti propaga narativul Moscovei dar Beijingul nu este încă cu arme şi bagaje alături de Vladimir Putin.

Deng Xiaoping şi mai apoi Xi Jingping au înscris China pe un culoar favorabil pentru a deveni cea mai puternică economie a lumii, scopul final fiind ca Beijingul să dea ora exactă la nivel global.

În momentul de faţă China este pusă în faţa unei alegeri care a avea în mod clar repercusiuni. Dacă alege să sprijine Rusia va beneficia de resurse energetice fără precedent la preţuri modice, va securiza graniţa de 4250 de Km şi va subordona un posibil rival în calea către dominaţia globală. Dacă Beijingul va alege să susţină activ

Rusia, cel mai probabil vom asista la o nouă împărţire a lumii în două sfere de influenţă majore: China, Rusia, Iran, Brazilia, Africa de Sud, Korea de Nord şi spaţiul CSI iar în contrapartidă NATO, UE, Japonia, Korea de Sud, Australia, Singapore, Taiwan. Acest tip de împărţire contravine planurile făcute de China, care s-a dezvoltat cu tehnologia occidentală şi este pe cale să devină cea mai mare putere economică a lumii. O astfel de împărţire clară pe sfere de influenţă va îngropa proiectul ”Drumul mătăsii” iar China ar rămâne automat alături de pieţele sărace şi fără şanse majore de dezvoltare.

Pe termen lung ar pierde avantajele economice pe care le are acum pentru că ar pierde accesul la pieţele europene şi americane.

Cel mai probabil, China va continua jocul ambiguu, profitânt la maximum de slăbiciunea Rusiei dar fără să antagonizeze prea mult Occidentul. Marele perdant al acestui joc este însă Rusia care îşi va creşte dependenţa faţă de China dar mai ales se va îndepărta de Europa. Într-un timp relativ scurt, relevanţa Kremlinului va scădea iar continuatoarea URSS va deveni un stat asiatic în sfera de influenţă a Beijingului fără legături cu Occidentul.