Rusia
International

Rusia este îngrozită de avioanele F 16 care vor putea ajunge în Ucraina. Avertismentul ministrului Serghei Lavrov

Rusia se opune ca Ucraina să primească de la țările aliate NATO, avoane de luptă F16. Deși nu spune clar cum ar putea reacționa Rusia în acest caz, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a prefera să transmită un avertisment dur, așa ca multe alte zeci din ultimul an.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a criticat planurile țărilor occidentale de a trimite avioane de luptă F-16 în Ucraina ca fiind o escaladare inacceptabilă.

”Cu siguranță, aceasta este o escaladare inacceptabilă. Sper că există oameni sensibili în Occident care să înțeleagă acest lucru”, a declarat Lavrov la o emisiune de televiziune.

Potrivit lui Lavrov, analiștii politici occidentali ar fi discutat despre cum să decolonizeze Rusia ”Ei se referă la divizarea țării noastre. Sper că oamenii raționali vor renunța la sprijinul lor nesăbuit pentru regimul neonazist care a fost creat chiar de Occident”, a mai precizat Lavrov.


La 21 mai, președintele american Joe Biden a declarat, în cadrul unei conferințe de presă după summitul G7 de la Hiroshima, că Occidentul va începe să antreneze piloții ucraineni pe F-16 și alte avioane de luptă occidentale de generația a patra, potrivit TASS.

SUA nu se vor opune transferului de avioane în Ucraina

După summitul G7 din Japonia, președintele american Joe Biden a anunțat că nu se va opuna ca țările europene să transfere avioane F16 în Ucraina. În plus, Washingtonul a anunțat că va participa la formarea piloților ucraineni, care ar trebui să dureze câteva luni și va avea loc în câteva baze europene.

Cu toate astea, nu este clar dacă SUA va livra avioane F16, pe care le are în dotarea forțelor aeriene. O altă politică pe care SUA ar putea să o promoveze intens în perioada următoare, se referă la acordare a unor facilități la achiziția de avioane de ultimă generație F35, către țările care își vor dona avioanele F16, către Ucraina.

Kievul a căutat să-și întărească flota de avioane de vânătoare sovietice, învechite și nesofisticate. Polonia, urmată de Slovacia, a fost prima țară NATO care a făcut pasul cedării de avioane de luptă, pe 16 martie, hotărând să-și aprovizioneze vecinul cu patru avioane Mig-29. Unda verde venită dinspre Statele Unite face posibilă luarea în considerare a unei schimbări de perspectivă.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat decizia SUA, despre care a a spus că este o „decizie istorică” în favoarea unei „coaliții internaționale de avioane de luptă”.

La modul ideal, ucrainenii ar dori să-și construiască o flotă de patruzeci până la cincizeci de avioane F-16. Această coaliție a fost promovată în special de prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, și de omologul său olandez, Mark Rutte, în timpul unei întâlniri la Londra care a avut loc pe 16 mai.

blank