Rusia
International

Rusia avertizează Occidentul în legătură cu încălcarea unor noi linii roșii. Cum vor să oprească livrările de arme către Ucraina

Livrarea de arme moderne cu rază lungă de acțiune sau mai puternice, către Kiev, care ar putea provoca daune grave nu este văzută cu ochi buni de Rusia. Un oficial de la Moscova, din cadrul Ministerului de Externe, susține că aceasta ar fi o linie roșie care nu trebuie depășită. Declarațiile vin la câteva ore după ce Vladimir Putin a acuzat un „atac terorist”, pus la cale de serviciile de informații din Ucraina, pentru distrugerea podului Crimeei, de peste strâmtoarea Kerci.

Continuarea, de către Occident, a livrărilor de arme cu rază lungă de acțiune sau mai puternice, către armata ucraineană, ar fi inacceptabilă pentru Rusia. Directorul celui de-al doilea Departament al CSI din cadrul Ministerului rus de Externe, Aleksei Polişciuk, susține că aceasta ar fi o linie roșie. El a precizat că Moscova urmează să stabilească dacă au fost trecute aceste „linii roșii”, în baza unor analize amănunțite. Iar în funcție de rezultate, va căuta și o cale de răspuns.

„În ceea ce privește așa-numitele linii roșii, noi le-am marcat deja. Aceasta este în primul rând dotarea cu arme cu rază lungă de acțiune sau mai puternice a Kievului. Măsurile concrete de răspuns la acțiunile SUA și ale aliaților acestora, care furnizează arme regimului ucrainean, vor fi stabilite pe baza rezultatelor unei analize amănunțite a situației actuale”, a declarat oficialul de la Moscova.

Potrivit afirmaţiilor diplomatului, Rusia are suficiente instrumente pentru a-și pune în practică amenințările la adresa Occidentului, conform unui interviu acordat agenției de presă TASS.

Ucraina înregistrează victorii importante în război, pe frontul din sudul țării, împotriva trupelor de invazie rusești, mai ales datorită noilor arme moderne pe care le-a primit din Occident. Mai multe depozite de muniții, dar și tronsoane de drumuri și poduri strategice au fost distruse cu rachetele de tip HIMARS cu rază lungă de acțiune.

Putin acuză Ucraina de „atac terorist”

Declarațiile vin în contextul acuzațiilor formulate de Vladimir Putin la adresa serviciilor secrete din Ucraina pe care le face responsabile pentru explozia de la podul peste strâmtoarea
Kerci, care leagă Crimeea de Rusia. El a numit acest incident „un atac terorist”.

„Nu avem niciun dubiu că acesta este un atac terorist care vizează distrugerea infrastructurii critice a Federaţiei Ruse. Iar autorii, executanţii şi creierul operaţiunii sunt serviciile secrete ale Ucrainei”, a declarat Vladimir Putin

El a fost aprobat de președintele comisiei de investigații care se ocupă de explozie, Alexandr Bastrikin, potrivit căruia autorităţile ruse „au stabilit deja traseul camionului în care s-a produs explozia”. În plus, „au fost identificaţi transportatori – persoane care au participat la organizarea deplasării acestui camion”.

„Serviciile secrete ale Ucrainei şi cetăţenii ruşi din ţări străine sunt cei care au ajutat la comiterea acestui atac terorist”, a spus Alexandr Bastrikin.

Încă din primele ore, autorităţile ruse au atribuit explozia unui camion-capcană deţinut de un locuitor al regiunii ruse Krasnodar. Aceasta deși camionul a fost verificat de poliția rusă, la punctul de control de la intrarea pe pod, care i-a permis să traverseze, fără să găsească nimic suspect.

blank