Economic, Stiri

Rusia a anuntat ca de maine reduc livrarile de gaze catre Romania cu 10%

Razvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, a anuntat ca Rusia a decis sa reduca livrarile de gaze catre Romania cu 10% incepand de marti.

61555782

Nicolescu a aratat ca livrarile de gaze rusesti vor scadea cu 10% incepand de marti pana duminica, precizand ca si de aceasta data reprezentantii Gazprom nu au comunicat autoritatilor de la Bucuresti motivele reducerii volumelor de gaze.

“Am incercat sa discut astazi (luni – n.r.) cu ambasadorul Rusiei la Bucuresti, dar nu a fost posibil. Mi s-a spus ca nu este in Bucuresti. Voiam sa aflu motivele acestor reduceri, pentru ca nici Transgaz nu are un raspuns de la Gazprom”, a afirmat luni intr-o declaratie de presa Razvan Nicolescu.

El a adaugat ca importurile de gaze pentru luni sunt in parametrii agreati. Ministrul a aratat ca productia zilnica de gaze a Romaniei este dubla fata de consum si ca populatia nu este afectata de reducerea gazelor din Rusia.

“Cred ca trebuie sa incepem sa ne obisnuim cu aceasta situatie in saptamanile care vor urma. Cantitatile (importate – n.r., de aproximativ 200.000 metri cubi pe zi) sunt absolut nesemnificative si nu exista niciun fel de risc pentru perioada de iarna, chiar daca furnizarea s-ar opri de tot pana la primavara si chiar daca va fi o iarnă extrem de dificila”, a mai spus Nicolescu.

El nu exlude ca situatia importurilor de gaze rusesti sa se schimbe de la ora la ora.

“Speram ca energia sa nu fie folosita ca armă politica, pentru ca cei care ar face asta ar avea de pierdut”, a mai spus Nicolescu.

Rusia a redus vineri exporturile de gaze catre Romania cu 5%

“Fluxurile de gaze naturale prognozate a fi livrate din Rusia catre Romania s-au redus vineri cu 5% fata de ceea ce era planificat. Este vorba de cantitati mici. Nu am fost informati oficial in legatura cu motivul acestei reduceri”, declara atunci Razvan Nicolescu.

Cum ne afecteaza decizia Rusiei

Autoritatile romane spun ca importurile de gaze rusesti sunt foarte mici in acest moment, si ca in prezent productia interna de gaze este dubla fata de consum. “Nu exista nici un risc ca populatia Romaniei sa fie afectata de vreo intrerupere in furnizarea de gaz natural pe perioada de iarna indiferent de evolutiile care vor avea loc, care ar putea sa aiba loc in regiune”, a declarat ministrul Nicolescu

In ciuda optimismului oficial, nu trebuie sa uitam ca iarna consumul de gaze al Romaniei creste, iar rusii pot strange cu usurinta robinetul de gaze, asa cum au facut in Polonia, unde Gazprom a redus saptamana aceasta livrarile de gaze rusesti cu 45 la suta. “Poloniei i se dau destule gaze pentru a-si face clientii fericiti, dar nu suficiente pentru a le re-exporta catre Ucraina”, explica Alexei Kokin, analist UralSib Financial Corp.

Gazprom Neft, divizia petroliera a companiei Gazprom, este una dintre cele 3 companii din domeniul energetic afectate de noile sanctiuni introduse de Uniunea Europeana impotriva Rusiei. Cele 3 companii nu vor mai putea obtine finantare, in timp ce altor 12 societati din industria militara li se interzice sa faca afaceri cu tarile Uniunii. Noul val de sanctiuni a dus la devalorizarea rublei la un minim istoric.

Romania consuma anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale si produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenta este importata din Rusia, prin firme intermediare, la preturi mai mari decat cele ale gazelor produse intern.

Depozitele de gaz ale Romaniei, o comoara de 500 de milioane de dolari. Efecte prin ricoseu ale razboiului energetic

Razboiul energetic forteaza autoritatile romane sa planifice scenarii pentru o eventuala criza a gazelor in toata Uniunea Europeana.

Astfel, am putea si sa exportam tarilor din jur. Daca am vinde macar jumatate din cantitatea stocata in depozitele de gaz aflate in sudul si centrul tarii, umplute cu aproape 3 miliarde de metri cubi de gaz metan, am putea castiga o jumatate de miliard de dolari.

Autoritatile iau in calcul mai multe variante pentru a reduce cat mai mult dependenta de gazul rusesc.

“Daca vorbim despre o criza care se prelungeste, cu atat mai mult Romania trebuie sa isi dezvolte capacitatile pe care le are. Ma refer la productia conventionala. OMV si Romgaz sunt producatori de gaze in Romania, ma refer la marile companii Exon stiu bine ca au descoperit zacaminte in Marea Neagra”, a spus Victor Ponta.

Potrivit expertilor, in ritmul actual de exploatare, rezervele cunoscute de gaz metan ale Romaniei s-ar epuiza in urmatorii 9 ani.