Rusia
International

Rusia a interceptat mai multe drone în apropiere de Moscova

Autoritățile din Rusia au anunțat că au interceptat mai multe drone în apropiere de Moscova. Acestea au fost interceptate înainte de a efectua un atac, a precizat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin.

Drone ucrainene, interceptate aproape de Moscova

Rusia a interceptat în noaptea de luni spre marţi trei drone ucrainene care se apropiau de capitală dinspre sud-vest şi nord-vest, au anunţat primarul capitalei ruse şi Ministerul rus al Apărării, transmite agenţia EFE.

Primarul Serghei Sobianin a declarat că aceste drone se îndreptau spre Moscova și au doborâte înainte de „încercarea de a efectua un atac”.

Sistemele de apărare antiaeriană au distrus în jurul orei 24.00 GMT mai întâi o dronă deasupra regiunii Kaluga, la sud-vest de Moscova, apoi o alta în districtul Istra din provincia Moscova şi o a treia în regiunea Tver, la nord-vest de capitală.

Sobianin a precizat că nu s-au înregistrat victime, dar o casă a fost avariată în urma căderii unor fragmente de dronă în districtul Istra, în vestul capitalei.

Până la 50 de zboruri au fost întârziate şi alte şase au fost anulate pe aeroporturile din Moscova, potrivit agenţiei oficiale de ştiri TASS.

Atacuri rusești asupra mai multor regiuni din Ucraina

Pe de altă parte, Rusia a lovit mai multe clădiri rezidențiale și alte infrastructuri civile în cursul zilei de luni, potrivit Statului Major General al forțelor armate ucrainene.

Rusia a lansat cinci atacuri cu rachete și 68 de lovituri aeriene și a tras de 42 de ori cu sisteme de rachete cu lansare multiplă asupra pozițiilor trupelor ucrainene și a altor zone populate, au precizat autoritățile de la Kiev pe Telegram.

Atacurile s-au soldat cu victime, a precizat Statul Major General, dar nu a oferit informații detaliate în această privință, transmite CNN.

În regiunea Zaporojie, mai mult de 15 localități au fost ținta unor focuri de armă, inclusiv Mala, Tokmachka, Orikhov, Robotyne și Stepnohirsk, a precizat statul major.

Rusia a lansat un atac aerian în apropiere de Budarky, în regiunea Harkov, iar peste 10 localități au fost supuse tirurilor de artilerie în zona Kupiansk, a adăugat acesta.

Statul major a precizat că forțele ucrainene au reușit să respingă loviturile în zona de la nord de Klishchiivka, în regiunea Donețk. Forțele de apărare din Ucraina au desfășurat, de asemenea, luni operațiuni ofensive în zona Melitopol, inclusiv 11 lovituri asupra pozițiilor rusești și două lovituri asupra sistemelor de rachete antiaeriene.

blank