Românii
Economic

Românii vor avea o viaţă grea şi anul acesta. Sărăcia și inflația, marile probleme

Românii nu scapă de sărăcie și inflație nici anul acesta. În plin an electoral, cu promisiuni populiste, care nu ţin de foame, românii vor avea de înfruntat o nouă instabilitate economică în 2024.

Românii nu scapă de sărăcie și inflație, este avertismentul dat de economişti. Din păcate, anul 2024 vine cu o inflație peste așteptări și va continua să marcheze sărăcirea populației. Puterea de cumpărare tot mai scăzută din cauza inflației și a creșterii prețurilor ne va adânci şi mai mult în sărăcie. Iar guvernanţii noştri apar zi de zi la TV spunându-ne cât de bine ne va fi anul acesta.

Românii nu scapă de cel mai mare coşmar: Inflația

Veşti rele pentru bieţii români nu se mai opresc. Cel puţin patru fenomene ar putea să ne sărăcească şi mai mult în 2024. Economia românească nu va merge bine, spun analiştii.

„Inflația asta pe care noi am simțit-o în ultimii trei ani de zile a tăiat vreo 40% din puterea de cumpărare la majoritatea populației. Adică valoarea banilor pe care oamenii îi câștigă s-a redus cu aproape 40% în ultimii trei ani”, a declarat analistul Adrian Negrescu.


Monede, Calculator, Buget

Românii
Românii vor avea un an greu. Sursa foto: Pixabay.

Noile măsuri fiscale, scumpirea carburanților, menținerea prețurilor la energie nejustifict de mari, ar fi principalele cauze ale sărăciei în 2024.

„S-ar putea ca inflația să vină, să se întoarcă pe la un 7-8%. Abia din a doua parte a anului, doar dacă toate lucrurile se reașează din punct de vedere fiscal, economic, dacă însuși statul renunță la măsurile aberante de plafonare a prețului la energie și gaze la un nivel incredibil de mare raportat la prețurile actuale din piață, doar atunci ar putea coborî sub 4-5%. Atenție, la alimente inflația a fost mereu mai mare, anul trecut a fost spre 25-30%, de aici și scumpirile uriașe ale alimentelor, total nejustificate”, a explicat Adrian Negrescu.

Nimeni nu ar trebui să-şi facă speranţe de mai bine

Citește și  Pericol de scumpiri! Alimentele, la raft cu 30 la sută mai mult

Românii nu ar trebui să îşi facă speranţe de mai bine. Analizele economice arată prețurile vor continua să crească. Inflaţia este dublă faţă de alte ţări europene. Iar clasa politică este preocupată doar de alegeri şi promisiuni deşarte care nu fac decât să adânceacă sărăcia.

„Sunt prea multe speranțe și prea puține certitudini în ceea ce privește inflația în România. I-aș întreba pe politicieni de ce oare în România avem o inflație dublă față de cea din zona euro? De ce în zona euro inflația a putut să coboare la 2,9% în luna decembrie și la noi este în continuare la 7%? Oare ce fac celelalte țări din Uniunea Europeană mai bine decât facem noi de am ajuns să avem a doua cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană?”, mai spus analistul.


Bani, Valută, Euro, Inflație, Pierderea

Românii

Inflaţie. Sursa foto: Pixabay.

Românii implicaţi în diverse afaceri vor intra în faliment din cauza noilor măsuri fiscale

Românii vor trăi un coşmar, cei implicaţi în afaceri. Din cauza noilor măsuri fiscale și a creșterii impozitelor, numărul firmelor românești mici și medii care vor avea probleme.

„Sunt aproape 150.000 de companii cu probleme în momentul de față. Numărul companiilor aflate în insolvență va crește semnificativ pentru că vom simți, pas cu pas, efectul creșterilor de taxe care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie. Triplarea, practic, a impozitului pe cifra de afaceri la micro-întreprinderi va face victime pe scară rulantă în acest domeniu. Iar statisticile de la Registrul Comerțului vor arăta, probabil în următoarele luni, mai ales în primăvară, cel mai bine, dimensiunea dezastrului economic, mai ales în această zonă slab capitalizată, cum este zona micro-întreprindelor”, a concluzionat Adrian Negrescu.

blank