România se topeşte
Actualitate, Featured

România se topeşte. Patru zile de caniculă după un scurt episod cu ploi, vijelii şi grindină

România se topeşte! Meteorologii au emis, marţi dimineaţă, o informare meteo de vreme instabilă cu ploi, vijelii şi grindină, după care urmează patru zile de caniculă în toată ţara.

România se topeşte. Informare meteo. În perioada 06 iulie, ora 10:00 – 06 iulie, ora 21:00 meteorologii anunţă vreme instabilă.

În intervalul menționat local în estul, sud-estul și parțial în centrul țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși pe alocuri
20…30 l/mp.
România se topeşte. Patru zile de caniculă după un scurt episod cu ploi, vijelii şi grindină Informare meteo de caniculă

Interval de valabilitate: 07 iulie – 11 iulie

Valul de căldură se va intensifica în regiunile vestice și sud-vestice, unde va fi caniculă și disconfort termic accentuat. În restul teritoriului vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creștere, îndeosebi în sud, potrivit ANM.

Informare meteo. Veşti proaste şi pentru Bucureşti

Canicula şi disconfortul termic, dar şi intervalele cu averse şi descărcări electrice vor predomina în zona municipiului Bucureşti până duminică seara, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată marţi.

Conform meteorologilor, în intervalul 6 iulie, ora 10:00 – 7 iulie, ora 9:00, indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi temporar noros şi, îndeosebi după-amiaza şi seara, vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 31 – 32 de grade, iar cea minimă de 18 – 19 grade.

Totodată, în perioada 7 iulie, ora 9:00 – 11 iulie, ora 21:00, vremea se va menţine călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creştere. În a doua parte a zilelor de miercuri (7 iulie) şi joi (8 iulie), probabilitatea de apariţie a fenomenelor specifice instabilităţii atmosferice (averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului) va fi ridicată.

Ghid de supraviețuire pe timp de caniculă. Ce trebuie să (NU) faceţi în spații închise, pe stradă
Medicul Tudor Ciuhodaru a explicat cum să ne ferim de caniculă.

1. În spaţii inchise (acasă şi la birou):

a) evitaţi creşterea temperaturii având grijă să:
• Limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură.
• Acoperiţi ferestrele expuse la soare.
• Mențineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis.
• Nu utilizaţi ventilatoare dacă temperatura a depăşit 32 grade.

b) scădeţi temperatura având grijă să:
• Aerisiţi dimineața devreme sau seara târziu utilizând curenţi de aer.
• Reglaţi aerul condiţionat la 5 grade sub temperatura ambientală.

2. În spații deschise (pe stradă şi la locul de muncă):
• Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternaţi deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice) sau fără expunere directă la soare (corturi, umbrare).
• Evitaţi deplasările, aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens desfăşurat în exterior între orele 11-18.
• Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare.
• Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri calduţe (soc, muşeţel, urzici), neaşteptând apariţia senzatiei de sete, adică un pahar la 15-20 minute.
• Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, rosii) sau iaurt (echivalentul unui pahar de apă), mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produse cu valoare calorică mică.
• Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase ) în cantitate mare întrucât sunt diuretice.
• Evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi, în special de origine animală;
• Nu consumaţi alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează si vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei.
• Nu lăsaţi copilul singur în maşină chiar pe perioade scurte.
• Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi) interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie.

3. Prim ajutor. Dacă apar manifestări legate de expunerea la căldură (crampe de căldură, insolaţie, epuizarea termică) trebuie:

1. Repaus într-un spaţiu umbrit şi răcoros.

2. Consum de lichide: apă, sucuri de fructe, ceaiuri, iaurt.

3. Scăderea temperaturii corpului (prin udat si ventilat).

4. Activitatea fizică se reia doar după câteva ore.

Dacă manifestarile nu dispar rapid sau se agravează:

Sunaţi la 112.
Îndreptaţi-vă spre cea mai apropiată Unitate de Primire a Urgenţelor.

Rețineți:
1. Copiii sunt primii afectați.
2. Cei mai expuşi sunt cei ce petrec mult timp în spaţii deschise: în zone de agrement, pe litoral, la piscină sau la iarbă verde, cei ce muncesc în soare, vârstnicii cu patologie asociată cardiovasculară, respiratorie sau neurologică, persoanele obeze, pacienți cu afecțiuni metabolice.
3. Temperaturile crescute chiar şi pe durata nopţii duc la apariţia epuizării termice:
4. Nedecelată şi netratată la timp epuizarea termică evoluează spre forme clincice severe ce pot merge până la şoc termic şi deces.

blank