Actualitate, Featured

România, primul loc în UE la cazuri de coronavirus. Avem mai multe decât Spania și Franța

România este pe primul loc în Uniunea Europeană la cazurile noi de coronavirus înregistrate în ultimele 24 de ore, în condițiile în care miercuri au fost depistate cele mai multe cazuri de coronavirus în România, de la începutul pandemiei: 555.

Dacă în România de câteva săptămâni numărul cazurilor este în creștere, în mai multe țări care cândva aveau adevărate recorduri nedorite în ceea ce privește cazurile de COVID-19, se observă acum o scădere a infectărilor.

Media zilnică de îmbolnăvire în perioada 2-8 iulie a fost în România de 411, astfel că suntem în a 5-a săptămână de creșteri constante

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore singura țară din Europa în care s-au înregistrat mai multe cazuri decât în România este Marea Britanie, cu 581 de cazuri noi. Cum Marea Britanie nu mai face parte din Uniunea Europeană, putem spune că România are cele mai multe cazuri de coronavirus depistate în 24 de ore, mai multe decât în Franța (care are 475 de cazuri), Germania (391), Spania (341) sau Italia (137).

Restricții de călătorie pentru români în UE
În aceste condiții, nu este de mirare că tot mai multe țări europene introduc restricții sau condiții de călătorie pentru români. Cel mai recent exemplu este Austria. Astfel, românii care sosesc în această țară vor trebui să stea timp de două săptămâni în carantină sau să facă dovada unui test negativ la COVID-19.

Sunt deja cel puțin zece state care fie că nu îi primesc pe turiștii români deloc, menținându-și deocamdată granițele închise, fie le pun unele condiții, fie îi obligă să stea 14 zile în carantină sau izolare.

Întrebat dacă există riscul ca tot mai multe state UE să impună restricții românilor, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a declarat miercuri seara la Digi24 că misiunile diplomatice de la București ale acestor state trimit rapoarte zilnice despre situația infectărilor din România și, deci, totul depinde de evoluția epidemiologică din țara noastră.

„Sunt opt state din UE care au introdus deja măsuri de restricționare de diverse feluri, inclusiv cu obligativitate de autoizolare, dar sunt variațiuni de la stat la stat. Sunt state care impun obligația de autoizolare, cum este Lituania, care recomandă autoizolarea 14 zile, sau Slovacia, care spune că puteți intra pe teritoriul ei ca destinație finală dacă prezentați un test negativ făcut în ultimele patru zile, stați 5 zile în autoizolare, la finalul acestora mai faceți un test, care, dacă este negativ, puteți călători liberi. Malta interzice complet intrarea cetățenilor români pe teritoriul său”, a exemplificat Bogdan Aurescu.

Consultați aici lista pusă la dispoziție de MAE cu țările din Europa și regimul pe care îl au față de cetățenii străini, în contextul pandemiei de COVID-19.

Număr de cazuri noi de coronavirus în Uniunea Europeană, în 24 de ore
România – 555 cazuri

Franța – 475 de cazuri

Germania – 391 de cazuri

Spania – 341 de cazuri

Belgia – 220 de cazuri

Italia – 137 de cazuri

Austria – 89 de cazuri

Elveția 54 de cazuri

Evoluția îmbolnăvirilor în ultimele 7 zile în România
2 iulie – 450 cazuri

3 iulie – 420 cazuri

4 iulie – 416 cazuri

5 iulie – 391 cazuri

6 iulie – 250 cazuri

7 iulie – 397 cazuri

8 iulie – 555 cazuri

Evoluția COVID-19 în România, în ultimele 5 săptămâni
Săptămâna 3 -10 iunie – 1.276 cazuri

Săptămâna 10 – 17 iunie – 1.815 cazuri

Săptămâna 17-24 iunie – 2.066 cazuri

Săptămâna 24 iunie – 1 iulie – 2.470 cazuri

Săptămâna 1 – 8 iulie – 2.879 cazuri

(Sursă: Grupul de Comunicare Strategică)

 

blank