Şi mai spune Cărtărescu: am avut noroc, sunt şi alţi scriitori buni, dar fără norocul meu
Mircea Cărtărescu, scriitorul citit şi răscitit de Băsescu în preajma alegerilor prezidenţiale din 2004 şi 2009, dă, cu ocazia lansării noii sale cărţi, un interviu cel puţin interesant, într-o publicaţie din Spania, Eldia. Cărtărescu afirmă în acest interviu două lucruri care nu au cum să nu atragă atenţia. El, în baza talentului fundamental de scriitor, face o figură de stil şi mă opresc doar la a relata, nu mai fac afirmaţii în nume propriu: compară România cu o piscină plină cu acid sulfuric: „A trăi în România e ca şi cum ai înota într-o piscină cu acid sulfuric şi uneori îmi doresc să pot ieşi”. Să iasă… De unde, cum? Să iasă din această piscină, să iasă afară, cum se spune în popor, despre vreunul constipat, să iasă în evidenţă, să iasă din ţâţâni, să-i iasă pasienţa, să-i iasă la 6 din 49, să iasă învingător, să iasă la drumul mare? Scriitorul Cărtărescu nu precizează, deşi limba română, şi el trebuie că o ştie bine, are multe labirinturi şi multe înţelesuri. Apoi, într-un exces de zel – unii i-ar spune modestie – are un puseu de adevăr, referitor la faptul că, da, este un scriitor, de succes, dar pentru că a avut noroc: „Sunt cel puţin 20 de scriitori români la fel de buni sau mai buni decât mine şi care nu au avut la fel de mult noroc”. Da, sunt mulţi scriitori care nu au avut norocul lui, adevăr grăieşte Mircea Cărtărescu… N.M.