România
Featured, Life

România a ratat, pentru moment, lansarea primului satelit autohton

România a ratat, pentru moment, lansarea primului satelit autohton. Este vorba de un satelit care urma să fie lansat în aceste zile cu „EcoRocket”, o rachetă românească revoluționară, care folosește combustibil pe bază de apă, însă procedura nu a primit avizul Autorității Aeronautice Civile din România (AACR).

Racheta, cu o înălțime de aproape 14 metri și cu o greutate de cinci tone, urma să fie lansată, împreună cu satelitul românesc, între 8 și 12 octombrie, de pe Marea Neagră, respectiv de pe o navă militară românească, în cadrul proiectuui „Lansăm România”.

Procedura de lansare a fost însă anulată pe moment, pentru că mai are nevoie de un aviz. Lansarea urma să fie efectuată de pe fregata Mărășești.

„Racheta este proiectată integral în România”
„Este vorba de un satelit care se lansează cu prima rachetă orbitală românească, capabilă să lanseze sateliți. Racheta este proiectată integral în România. Lansarea era prevăzută între 8 și 12 octombrie. Aveam toate autorizările obișnute, de la Ministerul Apărării, de la Statul Major al Apărării, Statul Major al Forțelor Aeriene, de la Forțele Navale, de la Ministerul de Externe și de la ambasadele țărilor riverane Mării Negre, și așteptam un aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă (AACR)”, a declarat, pentru GÂNDUL, Dumitru Popescu, coordonatorul proiectului din cadrul Asociației Române pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA).

Dumitru Popescu spune că cei de la AACR și-au declinat competența, situație care a blocat proiectul.

„Urma să ne lansăm la bordul unei nave militare, luni dimineață”
Dumitru Popescu a precizat că toată lumea era pregătită pentru lansarea de la bordul nave militare, luni dimineață, Romatsa urma să activeze zona de siguranță alocată, unde se interzicea accesul oricăror aeronave pe perioada desfășurării activității, și mai era așteptat doar avizul celor de la Autoritatea Aeronautică, care a picat.

”Nu au spus nici măcar că trebuie să se lanseze sau nu, și-au declinat competența. AACR consideră că nu are competențe deasupra Mării Negre, în spațiul aerian manageriat de România. Autoritatea emite însă frecvent autorizări pentru operatori aerieni în acea zonă, inclusiv pentru ARCA a emis în trecut. Pur și simplu nu înțelegem această declinare a competenței”, a spus Dumitru Popescu, pentru Gândul.

„După Franța, urma să fim a doua țară din Uniunea Europeană cu capabilitate de lansare a sateliților”
Proiectul are o valoare de peste 1,2 milioane de euro.

„Suntem în discuții cu diverse alte agenții ale statului, să găsim alternative. Vă dați seama, este vorba de un proiect foarte mare, în care s-au investit mulți bani, peste 1,2 milioane de euro, și foarte mult timp, pentru toate etapele. Lansarea s-a ratat, iar forțele civile și militare au fost relocate de pe nava militară unde se desfășura activitatea de lansare. Șocul a fost foarte mare pentru toată lumea”, mai spune Dumitru Popescu.

El a precizat că dacă satelitul era lansat luni, România devenea a doua țară din Uniunea Europeană care lansa un satelit propriu.

„Este vorba de un satelit experimental. Trebuia să îl lansăm gratuit. După Franța, urma să fim a doua țară din Uniunea Europeană cu capabilitate de lansare a sateliților. În ceea ce privește EcoRocket, aceasta este o rachetă construită pentru a servi piaţa sateliţilor de mici dimensiuni. De exemplu, poate lansa până la zece sateliţi de tip Cubesat”, a explicat Dumitru Popescu.

Racheta are o caracteristică de protecţie a mediului
Potrivit coordonatorului de proiect, racheta are o greutate de cinci tone la lansare şi 450 de kilograme fără combustibil.

„Are o lungime de 13,2 metri, prima treaptă zboară până la o altitudine de opt kilometri şi 1.500 de kilometri pe oră, treapta a doua, până la o altitudine de 50 de kilometri şi 5.500 de kilometri pe oră, iar treapta a treia este treapta care se pune pe orbită şi pune sateliţii pe orbită”, a explicat Dumitru Popescu.

Popescu mai spune că racheta are o caracteristică de protecţie a mediului.

„Primele două trepte folosesc un combustibil pe bază de apă şi vaporii rezultaţi în urma funcţionării motoarelor celor două trepte”, a mai spus coordonatorul proiectului.

Prin lansarea EcoRocket, ARCA vrea să câştige premiul de 10 milioane de euro oferit de Comisia Europeană, care vizează stimularea industriei aerospaţiale europene pentru construcţia de rachete lansatoare de sateliţi, cu un impact redus asupra mediului înconjurator şi la un cost de lansare scăzut.

blank