România, Austria, Ungaria şi Cehia sunt cele patru ţări UE care au avut reprezentanţi la recepţia organizată duminică de Ministerul Afacerilor Externe din Israel cu ocazia mutării ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.
Decizia vine în contextul în care ţările de top ale UE au boicotat evenimentul la care a partcipat fiica preşedintelui Trump, Ivanka şi soţul său.
„La recepţia organizată astăzi, 13 mai 2018, de către Ministerul Afacerilor Externe israelian, va participa un reprezentant al Ambasadei României în Israel. În ceea ce priveşte deschiderea oficială a Ambasadei SUA la Ierusalim, nu a fost primită o invitaţie de participare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe remis duminică MEDIAFAX.
Potrivit Haaretz, doar 32 din 86 de reprezentanţi diplomatici au acceptat invitaţia MAE israelian.
România, Cehia şi Ungaria au blocat planurile de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene prin care s-ar fi condamnat mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Autoritatea Palestiniană a condamnat, sâmbătă, poziţia adoptată de cele trei state.
MAE a anunţat, sâmbătă, că propunerea Serviciului European de Acţiune Externă de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene cu privire la mutarea ambasadelor unor state membre de la Tel Aviv la Ierusalim, printre care şi România este lipsită de echilibru, cu accent doar pe un element.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că îl va chema pe ministrul de Externe Teodor Meleşcanu pentru explicaţii privind poziţia ministerului cu privire la delimitarea României de declaraţia comună a UE referitoare la mutarea unor ambasade ale statelor membre la Ierusalim.
„Acum, despre cea mai recentă speţă cu declaraţia care a fost pregătită de Serviciul de Acţiune Externă a UE, o să-l chem pe ministrul de Externe ca să îmi explice ce şi cum s-a discutat şi care a fost motivaţia pentru măsura care s-a luat, iar în privinţa mutării ambasadei nu s-a făcut absolut niciun pas în nicio direcţie. Ambasada nu poate să fie mutată fără acordul meu, indiferent cine ce spune”, a declarat Klaus Iohannis, sâmbătă la Blaj.
Întrebat dacă a fost consultat înainte de această decizie luată de România, şeful statului a răspuns: „Iată un nou exemplu cum PSD guvernează foarte prost. Aceşti pesedişti s-au folosit de lipsa unei clarităţi în legislaţia în vigoare şi au blocat un document european fără să se consulte cu preşedintele. Este a doua oară când încearcă să facă politică externă după ureche, aşa cum au făcut cu salarizarea şi iese prost. Prin blocarea unei declaraţii, România este adusă în marginea Uniunii, alături de nişte ţări faţă de care am tot respectul, dar sunt eurosceptice. Măsurile antieuropene care vin pe linia PSD, acestă măsuri riscă să ne scoată realmente din Europa. Nu e admibisil ca PSD să ia anumite decizii din ce în ce mai des, care sunt convins că sunt dictate de la nivelul aprtidului şi nu guvernului şi să ne readucă în marginea Europei. Românii îşi doresc să fie parte integrantă a Europei.”