în Sri Lanka
Featured, International

Români plecați în vacanță în Sri Lanka, blocați din cauza unui caz de COVID

Ministerul de Externe a reușit să deblocheze situația turiștilor români carantinați în Sri Lanka după ce unul dintre ei a fost descoperit pozitiv COVID-19.

În urma intervenţiei, 16 dintre ei au putut să-şi continue deplasarea către Maldive, cel bolnav fiind plasat într-o unitate hotelieră din Colombo.

Deși sunt vaccinați, toți au fost obligați să stea în carantină timp de mai multe zile.

Românii spun că au plecat printr-o agenție de turism în Sri Lanka și susțin că s-au informat înainte să se urce în avion despre regulile din această țară. Cu toate acestea, s-au trezit că sunt băgați în carantină, după ce a apărut o măsură nouă.

„Știam de faptul că trebuie să facem trei teste aici, dar singra chestie pe care n-o știam, care s-a modificat în ultima secundă și nu am fost anunțați era faptul că și cei dublu vaccinați, din data de 25 aprilie, se supun regulilor carantinei din Sri Lanka. Asta înseamnă că dacă într-un grup – pentru că turismul aici este considerat ca un bubble turism, împreună, ca o entitate pentru un grup – există un singur pozitiv, tot grupul rămâne împreună sechestrat”, a spus unul dintre turiști.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să evite efectuarea de călătorii neesenţiale în această perioadă, mai ales în cazul destinaţiilor care sunt puternic afectate de pandemia de COVID-19.

blank