Showbiz, Stiri

Rochie de mireasă eco: O mireasa din Timişoara a purtat la nuntă o rochie din flori naturale

O mireasă din Timişoara a purtat la nuntă o rochie cu totul ieşită din comun, realizată exclusiv din flori naturale, de culoare albă. Opera aparţine mai multor florărese care au lucrat la foc continuu mai bine de şase ore. Pentru realizarea rochiei au folosit câteva mii de flori. O astfel de ţinută costă între 3.000 şi 5.000 de euro.

mireasa-floriPentru Ioana Selner a fost una dintre cele mai fericite zile din viaţa ei. S-a căsătorit. Aşa că a vrut să aibă cea mai frumoasă rochie de mireasă. A ales ceva într-adevăr deosebit, o rochie realizată din câteva mii de flori albe de liziantus. Şase florărese au lucrat, încă de la primele ore ale dimineţii, la realizarea acestei creaţii.

Mireasa a fost în al nouălea cer când a văzut că rochia îi vine perfect. Ce-i drept, nu va putea să o păstreze mult vreme, pentru că florile vor rezista doar până la sfârşitul petrecerii.

“Este superbă. Este aşa cum mi-am imaginat-o. Mi-am asumat toate riscurile. Am zis ori la bal ori la spital. Nu am rochie de rezervă. Nu umblu cu lipiciul după mine şi sunt sigură că florile vor rezista până dimineaţa impecabil”.

rochie mireasa-floriO astfel de rochie este extrem de greu de realizat. Florile sunt desprinse de pe tulpini şi aşezate cu migală, una câte una, pe un manechin, până când întreaga creaţie este gata. Costul unei astfel de rochii este între trei mii şi cinci mii de euro, în funcţie de complexitatea modelului şi de florile alese.

Rochia are o bază din material textil, puţin cauciucat, cu întărituri speciale de plastic şi metalice, pentru ca miresei să-i vină cât mai comod să o poarte.

Iar pentru că fragilitatea rochiei excludea posibilitatea ca mireasa să se urce într-o maşina, ea a ales şi o modalitate mai puţin obişnuită de a ajunge de la florărie la biserică: un segway, vehicul cu motor, pe două roţi, asemănător unei trotinete.