Şerbet
Culinar

Reţete ca la bulgari

Reţete ca la bulgari

Supă tarator

Sursa foto: http://prajituricisialtedulciuri.wordpress.com
Sursa foto: http://prajituricisialtedulciuri.wordpress.com

Despre aceasta, se spune că – mâncată dacă nu zilnic, măcar de patru ori pe săptămână – stă la baza longevităţii bulgarilor cu cefe groase. Ea ar combate ateroscleroza şi e foarte simplu de preparat. Şi, dacă v-a tăiat Distragazul conducta cu gaz, nu e bai. Preparatul ăsta se face fără foc. Deci, dacă faceţi supa pentru patru persoane, luaţi de la supermarket, că în grădină nu mai sunt, vreo şase, şapte castraveţi. Aveţi grijă să nu fie veştejiţi, căci, sub cei frumoşi, puşi la vedere, mai sunt şi de ăştia. Îi spălaţi, îi curăţaţi de coajă şi cu ei pe tocător. Harcea parcea îi faceţi. Toc, toc, face cuţitul pe lemn şi castraveţii ies de aici bucăţele mici, mici… Flu, flu, un praf de sare peste ei. Dacă îşi lasă zeamă, jos cu ea. O scurgem. Dacă tot aţi fost la magazin, cred că aţi luat şi niscaiva iaurt. Ori lapte bătut. Dar bulgarii zic că e mai bun iaurtul. Aşa, cam la juma’ de kilogram să fie. Dacă e mai gras, repede cu apă peste el, să-l îndoiţi, ca hangiii vinul, că ridică mintenaş colesterolul. Turnaţi iaurtul stins cu apă rece peste castraveţi. Sau invers. Şi, repede, săriţi să spargeţi câteva nuci tomnatice şi pline cu miez trainic. Hai şi cu astea, pisate potrivit, peste amestecul de mai sus. Usturoi aveţi? Musai trebuie şi de ăsta. Măcar câţiva căţei, mărunţiţi temeinic şi puşi peste supă. Băgaţi lingura în compoziţie şi-i trageţi o învârtită ca la Cluj. Cu mâna aialaltă, scoateţi străchinile din dulap – aşa cică, trebuie să fie vas de lut, că păstrează gustul mai bun – şi, ce mai aşteptaţi? Umpleţi-le ochi. E prea albă supa asta? Păi s-o înverzim un pic cu o legăturică de mărar şi una de pătrunjel. Hai, vă las să mâncaţi… Dar să nu uitaţi că punem, ca pe vremea bunicii, de un şerbet.

 

Şerbet ca la mama lui…

Şerbet
Şerbet

Simplu şi ăsta, nu scoate untul din noi… Un litru de apă şi un kilogram de zahăr: amândouă în oală, pe foc, până nu mai sunt apă şi zahăr, ci doar un sirop consistent. Storci peste el, aşa fierbinte cum e, ca un amorez, o lămâie, de-i iese sufletul şi rămâne fără vlagă, numai bună de aruncat la gunoi. Başca o sticluţă de esenţă de vanilie. E mai bună ca batonul. Când a trecut vipia din oală şi poţi s-o ţii fără să rămâi cu băşici la mână, bagi lingura de lemn, nefolosită pe la rântaşuri – că ia şerbetul gust de ceapă – şi dă-i amestecat. Când compoziţia se face albă şi groasă, numai bună de topit în gură, la borcan cu ea. Şi, data viitoare, la cafea, scoateţi din frigider şi şerbetul. Măcar să ne iluzionăm că suntem de viţă nobilă…