Curtea Constituțională din Repulica Moldova a decis, joi după-amiază, că Parlamentul de la Chișinău poate fi dizolvat și că s-au întrunit toate elementele constituționale în acest sens. Astfel, şefa statului, Maia Sandu, este în drept să semneze decretul de dizolvare a legislativului, scrie Agerpres.

Repulica Moldova: Instanța îi dă dreptul Maiei Sandu să dizolve Parlamentul
Avizul este definitiv şi nu poate fi supus niciunei căi de atac.

„Se constată drept circumstanță care justifică dizolvarea Parlamentului – imposibilitatea formării Guvernului. Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial”, a declarat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, potrivit Jurnal.md.

Repulica Moldova: Maia Sandu a susținut singură pledoaria în fața Curții. „Din respect pentru Înalta Curte, am decis să vin astăzi personal pentru a-mi susține punctul de vedere”, a spus ea.

Acum, președinta urmează să dizolve Parlamentul și să anunțe data la care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.

În prezent, Parlamentul Republicii Moldova este dominat de o majoritate ostilă președintei Maia Sandu, care a ajuns în fruntea țării după ce a câștigat prezidențialele din 2020.

Decizia Curții Constituționale a fost luată după ce Maia Sandu a depus, în martie, o cerere, ca urmare a tentativelor repetate nereușite de a numi un premier care sa fie acceptat de Parlament.

„Aşa cum prevede Constituţia, am avut consultări cu fracţiunile şi grupurile parlamentare în legătură cu situaţia politică din ţară şi eventuala dizolvare a Parlamentului. Parlamentul a eşuat să aleagă un Guvern din două încercări şi după 45 de zile de la prima solicitare de învestitură, iar de la demisia guvernului Chicu au trecut mai mult de 3 luni. Ca şi experţii în drept constituţional, consider că sunt întrunite circumstanţele legale pentru dizolvarea Parlamentului”, a spus în martie Maia Sandu.