Showbiz, Stiri

Relaxare! Adrian Sârbu s-a întâlnit la plajă cu Andreea Esca şi cu soţul acesteia

Cu cine şi-a petrecut primul weekend după demisie fostul mogul de la CME? Mogulul Adrian Sârbu a fost la plajă cu Andreea Esca şi Alexandre Eram, după oficializarea despărţirii de CME.

Weekend-ul trecut, soarta a făcut ca în aceeaşi staţiune şi în aceeaşi locaţie, o plajă cunoscută din Mamaia, zona de nord, să se afle două din numele care au scris istorie în industria media din România.

Adrian-Sarbu-si-Andreea-Esca_The-ONEDupă ce a fost protagonistul demisiei anului, renunţând la postul de conducere din cadrul Central Media Entreprises, compania ce deţine postul Pro Tv, Adrian Sârbu a plecat într-o binemeritată vacanţă. Boss-ul care a fost în ultimii 4 ani preşedinte şi CEO al CME s-a aflat weekendul trecut pe litoral.

Duminică, în jurul prânzului, Sârbu a ajuns pe o plajă de fiţe din zona de nord a staţiunii Mamaia, acolo unde se afla şi Andreea Esca, împreună cu soţul, Alexandre Eram, şi cu cei doi copii.

Fostul şef al prezentatoarei ştirilor Pro Tv s-a arătat încântat de revederea cu cea mai importantă vedetă a trustului şi a stat de vorbă preţ de aproape o jumătate de oră cu Andreea. În tot acest timp, Alexandre Eram a preferat să se retragă discret la o partidă de volei cu nişte prieteni francezi. Esca şi Sârbu au stat la o şuetă fix cât a durat meciul soţului la fileu.

Apoi, cei trei s-au salutat cordial, iar mogulul media a părăsit plaja, în timp ce întreaga familie Eram a mai rămas să se relaxeze pe terasa respectivei plaje.

blank