Mihai Constantinescu este căsătorit cu Simona Secrieru.
Mihai şi Simona au ajuns în faţa altarului în secret.
Vestea s-a aflat mult timp după marele eveniment, la care au participat doar familia și câțiva prieteni apropiați.
„Nu a ştiut nici vântul, nici pământul. Am avut câţiva invitaţi. Ne-am simţit foarte bine. Le mulţumim naşilor că au fost foarte discreţi. Nu îmi place să port verighetă. Nunta nu e făcută nici ieri, nici alaltăieri, dar e făcută”, a mărturisit Mihai Constantinescu, la Antena Stars, cu ceva timp în urmă.
Cu ce se ocupă soția lui Mihai Constantinescu şi cum arata
Simona Secrier este de asemenea cântăreață. Artista a făcut parte din trupa Etno, alături de Silvia Stanciu și de Radu Ile, lansând două albume de muzică etno-dance.
În anul 2002, Radu Ile a părăsit formaţia. De atunci, Simona şi Silvia au cântat alături de Dan Lăzărică. Trei ani mai târziu, Simona a părăsit trupa Etno pentru a se dedica unei cariere solo.
Ulterior, l-a întâlnit pe Mihai Constantinescu, iar cei doi și-au început colaborarea.