Featured, Social

Regulile nescrise de supravieţuire din penitenciarul femeilor

Singura închisoare de femei se află la Târgşor, judeţul Prahova, acolo unde sunt încarcerate în jur de 800 de deţinute. Pe lângă regulamentul impus de gardieni, condamnatele au propriile lor reguli, scrie adevarul.ro.

Pentru a păstra o ierarhie socială, deţinutele din singura puşcărie de femei din România, este vorba de Penitenciarul Târgşor, acceptă tacit regulile nescrise ale comunităţii de după gratie. Dacă deţinuţii din puşcăriile de bărbaţi sunt organizaţi pe clanuri şi nu prea contează repartizarea în temniţe, în puşcăria din judeţul Prahova, la femei, regulile se aplică în general pe celule. Acest lucru este valabil mai ales în secţiile cu regim deschis, semi-deschis, acolo unde sunt mai mult de patru deţinute în cameră.

REGULILE DE DUPĂ GRATII

Şefa de celulă. Fiecare cameră de detenţie are o şefă care comunică cu gardienii sau cu reprezentanţi ai conducerii penitenciarului. „Totodată, ea este responsabilă şi pentru liniştea din celulă. Cele mai multe conflicte apar când o deţinută contestă statul şefei de celulă şi vrea să-i ia locul. Atunci au loc păruielile legendare din penitenciar”, ne-a explicat o fostă deţinută.

Omerta despre conflicte. Atunci când apar conflicte dintre lidera celulei şi o pretendentă la statul său sau între două colege de celule, lupta dintre deţinute este lăsată să meargă până la capat. Altfel spus, până una cedează în timpul păruielei. Deţinutele trebuie să respecte regula că orice s-ar întâmpla, nu trebuie să recunoască în faţa gardienilor că a avut loc un conflict. Asta pentru ca “bătăuşelor” să nu i se facă raport şi să piardă oportunitatea de a ieşi condiţionat din închisoare.

Fără glume cu iubiţi. O altă regulă este că deţinutele nu tebuie să se tachineze prea mult în legătură cu iubiţii din libertatea, mai ales dacă au copii cu aceştia.

Telecomanda. Televiziorul este obiectul cel mai important dintr-o celulă de la Târgşor. Telenovelele şi programele de muzică, printre care se remarcă TarafTV, sunt cele mai apreciate de oaspetele celulelor din judeţul Prahova. Prin urmare, telecomanda stă de obicei la şefa celulei care decide, în funcţie de votul majoritar al colegelor, pe ce program stă deschis televizorul.

Responsabile la curăţenie. În celulă, fiecare deţinută are obligaţia să-şi facă curat în pat. Aşternuturile, de obicei de culoare roz, sunt perfect aranjate la ora prânzului. Însă, pentru spaţiile dintre paturi, baie şi improvizat abucătorie, fiecare celulă are deţinute responsabile cu ordinea. Este vorba, de obicei, de deţinute mai tinere care trebuie să măture.

Din interior, de la Târgşor

Penitenciarul Târgşor, situat în vecinătatea oraşului Ploieşti, judeţul Prahova, este în continuare unicul din ţară destinat femeilor şi găzduieşte persoane condamnate definitiv la pedepse privative de libertate şi pe cele deja condamnate printr-o hotărâre definitiv ă , dar care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză.

Deţinutele încadrate în regim deschis se pot deplasa oricând neînsoţite în interiorul penitenciarului (uşile camerelor nu se încuie decât în cazuri de consemn) iar deţinutele de la regimul semideschis se pot deplasa în interiorul penitenciarului neînsoţite în cursul zilei (uşile camerelor stau încuiate de la 10 seara până la 6 dimineaţa), se precizează într-un raport al organizaţiei Apador-CH.

Camerele de detenţie se prezintă bine: pereţii sunt văruiţi, geamurile sunt de tip termopan, pereţii băilor sunt acoperiţi cu faianţă, podelele cu gresie, chiuvetele, duşurile şi WC-urile sunt în stare relativ bună (unele duşuri şi chiuvete necesită reparaţii uşoare).

Alte posibilităţi de petrecere a timpului sunt: frecventarea clubului, artizanat (goblen, ţesături), urmărirea de programe TV atunci când prizele sunt alimentate cu curent electric. Deţinutele din regimurile deschis şi semideschis au acces nelimitat la curţile de plimbare, iar cele din regim închis şi arestatele preventiv de două ori pe zi câte două ore în trei curţi separate.

Meniul pentru prânzul din ziua vizitei consta în ciorbă de fasole, varză călită cu carne de porc (cca 20 de kg de carcasă de porc), peste care se presărase mărar proaspăt din grădina de legume a penitenciarului. Deţinutele de la regim primeau pilaf cu carne şi supă de cartofi. Pentru cină se pregătea orez cu lapte (de la vacile crescute în goospodăria proprie).

blank