Reguli pentru cafenele şi restaurante ce se impun la deschidere spaților închise
Actualitate, Featured

Reguli pentru cafenele şi restaurante ce se impun la deschidere spaților închise

Reguli pentru cafenele și restaorante de la 1 septembrie, dar şi reluarea activităţii cinematografelor şi a instituţiilor care organizează concerte sau spectacole, cu respectarea mai multor măsuri.

Reguli pentru cafenele şi restaurante La o masă în restaurant pot sta cel mult şase persoane, iar între mese trebuie păstrată o distanţă de minimum doi metri.

Dacă se poate, vor fi organizate culoare unice pentru circulaţia clienţilor, iar meniurile, olivierele şi solniţele nu vor fi mutate de pe o masă pe alta. Rămân închise în continuare barurile, cluburile şi discotecile.

Guvernul a decis reluarea activităţii restaurantelor, începând de marţi, cu respectarea normelor de protecţie stabilite de specialişti.

Activitatea poate fi reluată în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

Intrarea în restaurant se face pe baza unui ”triaj observaţional”, iar persoane cu semne vizibile de afecţiune respiratorie nu vor fi primite în localuri.

”Administratorii restaurantelor şi cafenelelor, atât a celor de la exterior, cât şi a celor de la interior, trebuie să asigure o distanţă de minimum 2 metri între mese şi să limiteze ocuparea meselor la maximum 6 persoane la o masă”, au mai decis autorităţile.

Dacă se poate, vor fi organizate culoare unice pentru circulaţia clienţilor, iar meniurile, olivierele şi solniţele nu vor fi mutate de pe o masă pe alta şi se dezinfectează după fiecare client.

Consumarea de produse în picioare este intersiză, de asemenea nu se poate mânca/ bea la bar. În plus, este interzis dansul în restaurante, pentru a reduce interacţiunea între persoane.

Teatrele și cinematografele se redeschid în limita a maxim 50% din capacitate

Totodată, Guvernul a decis reluarea activităţii cinematografelor şi instituţiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea anumitor norme de protecţie.

Una dintre acestea prevede că nu se poate depăşi 50% din capacitatea sălilor.

În plus, de la 1 septembrie, creşte numărul persoanelor care pot participa la evenimente private.

Noile norme stabilesc că la evenimentele private organizate în interior pot participa maxim 50 de persoane, iar la cele organizate în exterior cel mult 100 de persoane.

În schimb, se menţin în continuare închise barurile, cluburile şi discotecile.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, vineri, că turiştii cazaţi în hoteluri vor putea mânca în restaurantele din interiorul unităţilor de cazare chiar dacă acestea se află în zone care depăşesc rata de infectare de 1,5 la mie.


blank