Dan Puican
Featured, Life

Regizorul Dan Puican, primul șot al Stelei Popescu, a încetat din viață

Regizorul Dan Puican, fostul soț al Stelei Popescu, a murit, sâmbătă, la vârsta de 88 de ani, în timp ce se afla la Pelerinajul de Sfânta Maria, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

“Dan Puican a avut nu numai calitatea de soț al Stelei Popescu, a fost unul dintre cei mai mari prieteni ai artiștilor români. A lucrat cu cei mai mari actori români, dar a și lansat foarte mulți.

A fost o adevărată enciclopedie a teatrului românesc. Știa tot, despre oricine și despre orice eveniment. Era prezent la toate manifestările și, dacă putea, întotdeauna era lângă artiștii români”, a declarat, actorul Alexandru Arșinel.

Născut pe 6 martie 1933, la Oltenița, Puican a activat ca actor și regizor la Radiodifuziunea Română, fiind cunoscut pentru activitatea sa în domeniul teatrului radiofonic, unde a regizat peste 1.000 de piese de teatru.

Dan Puican și Stela Popescu au fost căsătoriți timp de opt ani, între 1960 și 1969. Apoi, în perioada 1969 – 1998, actrița a fost căsătorită cu Puiu Maximilian. Stela Popescu a murit în 2017.

blank