Regina Elisabeta
Featured, International

Regina Elisabeta a II-a se va vaccina, curand, în public, împotriva COVID

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va primi în săptămânile viitoare vaccinul Pfizer-BioNTech, care tocmai a obţinut aprobarea autorităţilor sanitare britanice, a indicat presa britanică sâmbătă seara, potrivit Agerpres.

Suverana, a Marii Britanii regina Elisabeta în vârstă de 94 de ani, şi soţul său, prinţul Philip, 99 de ani, vor fi amândoi vaccinaţi cu prioritate din cauza vârstei lor şi nu în virtutea unui tratament preferenţial, relatează Mail on Sunday.

Potrivit ziarului, cei doi membri ai familiei regale vor face publică vaccinarea pentru a „încuraja cât mai mulţi oameni să se vaccineze”, deoarece autorităţile se tem că militanţii antivaccin ar putea să semene îndoieli în rândurile populaţiei.

Marea Britanie a dat undă verde unui vaccin anticoronavirus, dezvoltat de laboratoarele Pfizer ş BioNTech, în vederea unei campanii de vaccinare care va începe în rândul celor mai în vârstă persoane şi mai vulnerabile categorii.

Potrivit Agerpres, Palatul Buckingham nu a răspuns imediat la o solicitare de comentariu pentru AFP.

Daily Mirror afirmă, la rândul său, că mai multe celebrităţi din Regatul Unit s-au angajat public să fie vaccinate pentru a sprijini aceasta campanie de vaccinare.



blank