Recep Erdogan
International

Recep Erdogan, discuție telefonică neașteptată cu premierul Suediei. Președintele turc a vorbit și cu președintele Finlandei

Președintele turc Recep Erdogan cere Suediei „să pună capăt sprijinului său politic și financiar pentru organizațiile teroriste” și să permită vânzarea de arme către Ankara. Liderul turc a discutat sâmbătă la telefon cu premierul suedez Magdalena Andersson. A fost o convorbire surpriză, pentru că toată lumea aștepta alte trei convorbiri telefonice ale lui Erdogan, respectiv cu Marea Britanie, Finlanda și secretarul general al NATO.

Liderul turc Recep Erdogan a provocat o criză în NATO, când a criticat intenția Suediei și a Finlandei de aderare și a declarat că se opune integrării lor în Alianță, dar liderii occidentali și-au exprimat încrederea că obiecțiile Ankarei nu vor fi un obstacol în calea procesului de aderare la NATO.

Acum, Turcia îi transmite Suediei că așteaptă „măsuri concrete” în legătură cu cererile sale. Dincolo de condiția referitoare la „organizațiile teroriste”, Erdogan a cerut sâmbătă premierului suedez să ridice embargoul asupra exporturilor de arme impus Turciei după incursiunea în Siria din 2019.

Ankara spune că Suedia și Finlanda adăpostesc persoane din gruparea militantă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și adepți ai lui Fethullah Gulen, clericul pe care Ankara îl acuză că a orchestrat o tentativă de lovitură de stat în 2016.

Finlanda și Suedia au depus miercuri cererea oficială de aderare la NATO, luând această decizie în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

Și președintele finlandez, Sauli Niinisto, a vorbit sâmbătă cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan. Șeful statului finlandez a scris pe Twitter că a avut discuții „deschise și directe” referitoare la candidatura țării sale la NATO.

„Am declarat că, în calitate de aliați NATO, Finlanda și Turcia își vor asigura reciproc securitatea, iar relația noastră va deveni astfel mai puternică. Finlanda condamnă terorismul în toate formele și manifestările sale. Dialogul strâns continuă”, a transmis Sauli Niinisto.

La rândul său, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că a discutat cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan despre importanța politicii „ușilor deschise” a NATO. „Suntem de acord că trebuie să se țină cont de preocupările de securitate ale tuturor aliaților și că discuțiile trebuie să continue pentru a găsi o soluție”, a menționat șeful NATO.