Valea Panjshir
Featured, International

Rebelii din Valea Panjshir au ținut piept talibanilor

Luptătorii talibani și ultimii soldați ai rezistenței au purtat o bătălie, joi, în Valea Panjshir, la peste două săptămâni de când fundamentaliștii au preluat puterea la Kabul și în restul Afganistanului, relatează Reuters. Ambele părți susțin că au provocat pierderi grele adversarilor, însă valea Panjshir rămâne sub controlul rezistenței anti-talibane în urma bătăliei.

Valea Panjshir este ultima provincie rămasă în mâinile rezistenței anti-talibane, formată din soldați ai vechiului guvern afgan și miliții locale care refuză să accepte noul regim taliban. Ambele părți susțin că au provocat pierderi grave adversarilor lor. Miercuri, talibanii anunțau că au înconjurat valea Panjshir.

„Am început operațiunile împotriva rebelilor după ce negocierile au eșuat. Am reușit să ocupăm niște teritoriu, iar dușmanul a suferit pierderi grele”, a spus purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Fundamentaliștii nu au reușit, însă, să obțină o victorie în Panjshir, iar regiunea, considerată „invincibilă” și extrem de greu de cucerit de invadatori, rămâne sub controlul rebelilor.

Un purtător de cuvânt al Frontului Național al Rezistenței din Afganistan a spus că toate trecătorile și intrările în Panjshir sunt sub controlul lor și că au reușit să îi forțeze pe talibani să se retragă.

„Dușmanii au făcut mai multe încercări să intre în districtul Shotul din Jabul-Saraj și au eșuat de fiecare dată”, a spus el.

blank