International

Rebecca Judd, provoacă reacții pe Internet.

O prezentatoare de televiziune din Australia a făcut mare vâlvă pe Instagram după ce a postat fotografii cu ea în costum de baie.

Rebecca Judd, fost model şi actuală prezentatoare de televiziune în Australia, arată incredibil de slabă în nişte imagini pe care le-a făcut publice pe contul său de Instagram.

Fotografiile au stârnit vii reacţii din partea celor care îi urmăresc activitatea pe internet. În pozele respective, care au fost făcute la şase luni după ce a născut cel de-al doilea copil, Rebecca Jud apare în costum de baie şi este foarte slabă.

Comentariile fanilor ei nu au întârziat să apară. Cei mai mulţi spun că a mers prea departe şi că „arată ca un schelet”. Au existat, însă, şi voci care au apreciat că vedeta „are un aspect sănătos”, relateaza stirileprotv.ro.

Vedeta, în vârstă de 31 de ani, este mămica a doi copii. În mai, la trei luni după ce a născut pentru a doua oară, ea a publicat pe Instagram două fotografii care arată transformarea incredibilă pe care a suferit-o intr-un timp foarte scurt.

Una dintre poze o arată chiar înainte de naştere, iar cea de-a doua dovedeşte că 3 luni au fost suficiente pentru a reveni la forma de altădată.

blank