Actualitate

Reacţia PSD după decizia CCR

La scurt timp după ce Curtea Constituţională a stabilit că alegerile locale vor avea loc într-un sigur tur, candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, reiterează propunerea de a se renunţa la discuţiile legale şi de a se trece la dezbateri cu privire la ofertele electorale.

„Am luat act de decizia de astăzi a CCR. Deciziile CCR nu se discută. Sper că toată lumea înţelege acest lucru şi nu vor începe noi dezbateri şi certuri politice. În ultimele săptămâni, s-a vorbit prea mult chestiuni de legislaţie şi chestiuni politice şi prea puţin despre problemele bucureştenilor. Sper că odată cu această decizie a CCR, toţi candidaţii să revină la agenda cetăţenilor. Revin cu propunerea adresată săptămâna trecută tuturor contracandidaților mei; şi anume un ‎decalog pentru București, un set de 10 soluții punctuale pentru bucureşteni şi pentru familiile lor și cu un mare potențial de a întruni consensul. Îi invit să și le asume, astfel încât la finalul acestei campanii, indiferent cine dintre noi va ajunge Primar General, ele să fie puse în practică, în beneficiul bucureștenilor”, a declarat Gabriela Firea.

blank