Robert Negoiță
Actualitate

Reacția lui Robert Negoiță după ce ANI a cerut DNA să îl cerceteze pentru posibile fapte de corupție

Nici nu a trecut bine peste scandalul palmierilor plantați la Unirii, că primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, este luat acum în colimator de procurorii anticorupție.

Agenția Națională de Integritate a cerut DNA să îl cerceteze pe edil pentru posibile fapte de corupție în care ar fi implicată și familia lui. Negoiță este bănuit că ar fi abuzat de statutul său pentru a-și ajuta părinții și fratele cu contracte din bani publici.

Agenția Națională de Integritate susține că are indicii că Robert Negoiță ar fi comis infracțiuni asimilate celor de corupție, încă de când a fost ales primar al sectorului 3. Așa că inspectorii de integritate au sesizat Direcția Națională Anticorupție ca să îl cerceteze pentru modul în care Administrația Domeniului Public, instituție subordonată Primăriei sectorului 3, a închiriat vreme de doi ani și jumătate un microbuz de la o firmă în care părinții și fratele edilului au funcții și calități. Și pe care ulterior compania de salubritate păstorită de Negoiță a cumpărat-o.

Din cele două contracte firma familiei Negoiță ar fi încasat peste 40 de mii de euro.

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3: „Părerea mea, în perfectă cunoștință de cauză, că e o aberație. Dar este datoria instituțiilor să verifice. Se face acum vâlvă mare: Negoiță dă contracte familiei! Iar la final când se va demonstra clar că nu e adevărat, nu mai scrie nimeni, nimic”.

Robert Negoiță va trebui să dea explicații în fața procurorilor anticorupție, în legătură cu sesizarea ANI, așa cum a mai făcut-o în alte dosare penale. Primarul sectorului 3 a mai ajuns la DNA, cu mașina despre care ani susține că ar fi fost tranzacționată în mod nelegal.

Inspectorii de Integritate susțin că Robert Negoiță ar fi vinovat și de fals în declarații. Vizate sunt alte două contracte. Unul se referă la închirierea de către aceeași companie de salubritate a unui teren de 2.390 de metri pătrați aflați în proprietatea familiei Negoiță. Primăria ar fi plătit vreme de 2 ani și jumătate aproape 350 de mii de lei. Ultimul contract pe care vor trebui să îl ancheteze procurorii DNA se referă la închirierea de către firma de construcții a Primăriei de echipamente și utilaje deținute de o firmă a parinților și fratelui primarului Negoiță. În acest caz, familia edilului ar fi încasat peste 30 de mii de lei.

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3: „Vă asigur, ZERO, nimic nu există așa ceva. E aberație, nu intru în detalii. Este absolut halucinant ce scriu dânșii acolo. Dacă țin neapărat să se facă de râs ce pot să mă împotrivesc eu?!”

Primarul Sectorului 3 este deja cercetat de DNA, pentru suspiciuni de abuz în serviciu, în alte două dosare penale.

blank